Comisia Europeana a alocat un buget de 150 de milioane de euro pentru despagubirea producatorilor de castraveti din Uniunea Europeana afectati in ultimele saptamani de imbolnavirile cauzate de bacteria E.coli.

"Comisia Europeana a alocat aceasta suma pentru a acoperi cererile de sprijin financiar venite din partea producatorilor europeni, inclusiv a celor romani. Ca regula generala, despagubirile se platesc de catre Comisie prin intermediul organizatiilor recunoscute ale producatorilor de legume si fructe. Din pacate, in Romania exista o singura organizatie functionala, iar multi dintre cei afectati nu sunt membri ai acesteia. Pentru acestia insa, Comisia Europeana accepta de aceasta data o procedura speciala", a spus Bodu, conform unui comunicat remis marti.

El a explicat ca producatorii trebuie sa incheie cu asociatia in cauza un contract de retragere din productie avand ca obiect marfa scoasa din circuit, urmand a fi despagubiti in aceeasi masura ca si producatorii membri. "Acest lucru trebuie mediatizat astfel incat toti cei afectati sa stie ca isi pot recupera prejudiciul", a declarat Sebastian Bodu.

Eurodeputatul a mai spus ca procedura europeana va permite, in mod exceptional, si producatorilor neafiliati acestei asociatii profesionale sa aplice pentru a primi sprijin finanicar comunitar, insa ar trebui ca producatorii romani sa fie mai activi in utilizarea formelor asociative pentru protejarea drepturilor colective si individuale.

Producatorii de castraveti din Romania vor fi despagubiti cu pana la 247.200 euro, la pierderi estimate la noua milioane de euro pana la 1 august, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara.

Ajutorul financiar va fi de 4,6% din valoarea productiei comercializate anul trecut, dar nu mai mult de o treime din cheltuielile facute in perioada in care se estimeaza pierderi.

Citeste si:

"Ajutorul financiar maxim care va fi acordat pentru masura de retragere de pe piata a castravetilor este de 247.200 euro, fata de o pierdere estimata de noua milioane euro", a spus Tabara intr-o conferinta de presa.

Reprezentantii Ministerului Agriculturii, Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), ai Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si ai organizatiei de producatori Hortifruct s-au reunit sambata pentru a evalua pierderile producatorilor romani de castraveti.

Ministerul Agriculturii a anuntat ca va solicita Comisiei Europene solutii pentru despagubirea producatorilor, ale caror pierderi din intreruperea exporturilor catre Cehia si Germania si scaderea vanzarilor pe piata interna sunt estimate la noua milioane euro pentru urmatoarele doua luni.

Un numar de 12 state au anuntat cazuri de infectare cu bacteria E.coli enterohemoragica, cauzata de castraveti contaminati.

Tabara a declarat ca legumele produse in Romania sunt sigure pentru consumatori si a recomandat spalarea tuturor fructelor si legumelor inainte de consum, chiar daca acestea sunt ambalate.

Sursa imagine: sxc.hu