Parlamentul va dezbate un proiect de lege prin care reparatorii autorizati de masini vor fi fortati sa isi lase clientii sa asiste la reparatii prin intermediul unor camere video, majoritatea service-urilor reprezentanta spun ca sunt pregatite si au instalate dispozitivele necesare. Vor renunta romanii la atelierele neautorizate?
Parerile sunt impartite, astfel incat unele companii nu vad o schimbare majora ca urmare a aplicarii legii, iar altele cred ca increderea romanilor in service-urile autorizate va creste.

“Nu consider ca legea va schimba major decizia romanilor de a veni la un service reprezentanta sau la un service de cartier. In prezent, la noi clientii au posibilitatea sa isi urmareasca masina in service printr-un sistem de camere postate in atelier cu ecrane in spatiile de asteptare pentru clienti. Legea nu se refera si la prezenta clientilor in atelier, pentru ca trebuiesc respectate niste reguli de protectie”, spune Marius Bocsa, seful departamentului de marketing al Auto Cobalcescu - dealer Renault, Nissan, Dacia si Saab.

Activitatea de service la Auto Cobalcescu in primul trimestru s-a mentinut la nivelul din ianuarie-martie 2010. De asemenea, vanzarile de autoturisme au inregistrat in primele trei luni cifre similare cu aceeasi perioada a anului trecut. “In linii mari vanzarile de autoturisme sunt impartite in mod egal intre persoane fizice si persoane juridice. Peste jumatate din persoanele fizice au cumparat prin programul Remat”, a mai spus Bocsa.

Faptul ca romanii nu au fost in trecut lasati sa vada cum sunt reparate masinile nu a reprezentat un impediment, cred cei de la Arian Motors.

“Romanii nu vin in service pentru ca nu pot sta langa masina, nu acestea sunt barierele. Avem camere de supraveghere si le permitem clientilor accesul in service. O problema in viitor va fi legislatia privind protectia muncii pentru ca intrand sub elevator, fiind langa polizor, clientul trebuie sa aiba un instructaj dupa care poate sta langa masina. Avem spatii pentru clienti unde pot sta la masa si privi prin geam, sau pe camere. In prezent ii lasam pe clienti sa isi vada masina, insa insotiti. Daca vrea clientul sa isi vada masina, nu ii restrictionam accesul, insa trebuie facut acest lucru in conditiile respectarii securitatii muncii si standardelor impuse de producator”, au spus reprezentantii Arian Motors, service reprezentanta Opel, Mazda, Chevrolet din Calea Plevnei.

Ei mai spun ca unele service-uri auto de reprezentanta nu lasa clientii sa asiste la reparatiile autoturismului intrucat este o cerinta impusa de producatorul auto.

Potrivit service-ului multimarca Lecarro Ploiesti, increderea romanilor in atelierele autorizate va creste foarte mult.

“Ar trebui sa vina mai multi clienti, din moment ce acestia pot vedea lucrarea. Insa trebuie sa ramana intr-o zona ferita pentru a nu se accidenta. Dispozitivele audio si video prin care clientul poate asista la reparatii sunt deja instalate la noi. Este o conditie impusa prin normele europene. Este dreptul clientului sa isi vada masina”, spun reprezentantii Lecarro Ploiesti.

Actul legislativ va permite clientilor sa refuze motivat semnarea devizului si plata executiei in cazul in care prestatorul nu asigura calitatea tehnica a lucrarii.

Deputatul PDL Adrian Badulescu sustine ca prin contestarea lucrarilor va duce la un blocaj in activitatea service-urilor, dar si in ceea ce priveste receptionarea autovehiculului.

"Aceasta masura trebuie analizata si reglementata atent, pentru ca, in aceste conditii, orice client care este nemultumit, chiar si nefondat, poate sa refuze plata lucrarilor. Pe de alta parte, daca refuza sa plateasca, beneficiarul lucrarii nu poate sa ridice automobilul. In aceste conditii se vor crea blocaje in ambele parti, si in final, neintelegerile se vor finaliza tot in justitie", a declarat Badulescu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri