Peugeot si-a propus pana in 2021 sa genereze un profit operational de 6%, comparativ cu 2%, tinta precedenta din strategia din 2014 "inapoi in cursa", potrivit unei declaratii de presa a producatorului, conform Mediafax.

"Bazandu-ne pe reconstructia financiara, vrem sa lansam un produs global si o ofensiva tehnologica. Ne vom asigura ca PSA creste organic si ca este profitabil", a spus Caros Tavares, CEO-ul companiei.

Cel de-al doilea producator auto european ca marime vrea sa depaseasca anii de restructurari, inchideri de fabrici si inghetari de salarii. Acele mutari au ajutat Peugeot sa reduca costurile si sa depaseasca tintele, iar acum CEO-ul vrea sa arate ca producatorul auto poate concura cu rivalii.