Anual, Harbour Consulting publica un raport despre productivitatea auto in cadrul celor mai mari companii producatoare de autoturisme din lume. In timp ce pentru majoritatea se prevad imbunatatiri, Ford se afla intr-o situatie critica.

Conform raportului, primii trei constructori americani de autoturisme din Detroit continua sa se distanteze fata de producatorii auto japonezi in termeni de productivitate, dar nu si ca profitabilitate.

Divizia americana Toyota Motors se afla pe primul loc, totalizand 29,9 ore de munca pe autoturism, incluzand fabricarea motorului si a transmisiilor. Toyota este urmata de Nissan, cu 30 de ore pe autoturism si Honda Motors cu 31,5 ore.

General Motors totalizeaza 32,4 de ore pentru producerea unui singur autoturism, Chrysler sub 33 de ore, in timp ce Ford este cel mai lenes producator, necesitand mai mult de 35 de ore pe autoturism.

"Toyota este inca in top", a declarat presedintele Harbour Consulting, Ron Harbour, adaugand ca “este o competitie foarte stransa”.

Totusi productivitatea totala a scazut cu 1,8% pentru Toyota ca urmare a lansarii pickup-ului Tundra. Nissan a avut de-a face cu o scadere si mai semnificativa de 5,3%. Ceilalti producatori au inregistrat cresteri, dupa cum urmeaza: Chrysler cu 2,4%, GM cu 2,5% si Honda cu 2,7%. Chiar si Ford a anuntat o crestere de 1,9% a productivitatii totale.

Desi constructorii auto americani sunt la fel de productivi ca omologii lor japonezi, diferenta la nivel de profit se explica prin costurile mari cu asigurari, numarul mare de angajati si sistemul rigid de reguli din cadrul companiilor. Aceste probleme se vor discuta la negocierea unui nou contract de munca cu United Auto Workers pentru o perioada de patru ani. “ Ramane deschisa problema lipsei unor costuri competitive”, a precizat Harbour.

Citeste si:

General Motors sustine ca imbunatatirea productivitatii inregistrata in acest an “demonstreaza orientarea companiei catre un profit pe termen lung, sustenabil”, dupa cum afirma Gary Cowger, vice-presedintele grupului care monitorizeaza productia si relatiile de munca.

Este clar ca trebuie mentinut un efort considerat in negocierile cu sindicatele, dar si in ponderea vanzarilor de autoturisme din Detroit. Anul trecut, in America de Nord, General Motors a pierdut 1.436 de dolari (1068,39 de euro) pe vehicul, Chrysler 1.072 de dolari (797,57 de euro), in timp ce Ford a inregistrat uimitoarea suma de 5.234 de dolari (3894,15 de euro) ca pierdere pe unitate produsa, relateaza Harbour.

Costurile cu asigurarile de sanatate ale fostilor angajati reprezinta o problema de actualitate, plata acestora creand un handicap de cel putin 1.500 de dolari (1.116 de euro) pe autoturism fabricat.

Mai mult, reducerea capacitatii de productie duce la pierderi importante, Chrysler utilizand 88% din total, iar Ford doar 77%, nivel care le situeaza mult sub General Motors si Honda, ambele cu 93% din total. Toyota foloseste 103% din capacitatea sa de productie, ansambaland la viteza maxima chiar si in orele suplimentare.

Dintre producatorii japonezi, doar Nissan se confrunta cu probleme majore, raportand vanzari scazute si profitabilitate redusa, ceea ce a condus la micsorarea capacitatii de productie la 77%.

O alta problema majora pentru constructorii auto o reprezinta si preturile automobilelor. Brand-urile americane au in general comenzi la preturi mai mici. General Motors vinde la un pret mediu de 21.000 de dolari (15.624,22 de euro), in timp ce Toyota isi asigura mai mult de 23.000 de dolari (17.112,24 de euro) la fiecare vanzare, ceea ce ii aduce un avantaj competitiv major.