"Am considerat ca participarea la Salonul International Auto de la Bucuresti - SIAB) din acest an nu reprezinta un mod eficient de a promova modelele marcii Peugeot din cauza conditiilor improprii de expunere, mai exact locatia cort, total neadecvata acestui gen de eveniment considerat a fi international", au declarat pentru NewsIn reprezentantii Trust Motors.

Al doilea motiv pentru care Peugeot a ales sa nu participe la SIAB 2007 este legat de conditiile de acces la salon, mai precis lucrarile de amenajare care se fac pe Drumul National (DN) 1, au explicat oficialii Trust Motors. "Toate acestea vor duce la diminuarea efectului pe care ar trebui sa-l aiba un salon international", au mai declarat sursele citate.

Reprezentantii companiei organizatoare a SIAB 2007, firma AMC APIA Expo, au declarat ca spatiul va fi mai bine organizat, iar amplasamentul va fi dezvoltat pentru saloanele gazduite la Bucuresti pe viitor.

"Nu avem cultura cortului. In Occident toate expozitiile se fac pe structuri usoare demontabile. Locatia pe care am dezvoltat-o are toate premisele unei locatii internationale in viitor, chiar daca acum nu este ceea ce inseamna un spatiu expozitional. Are toate premisele sa devina", a declarat vineri pentru NewsIn directorul general AMC APIA Expo, Victoria Lupu.

Ea a mai spus ca pentru SIAB 2007 s-au depus eforturi organizatorice si financiare deosebite. Amplasamentul cuprinde actuala cladire Metro, precum si un pavilion usor din plastic si PVC, demontabil, cu o suprafata de 25.000 metri patrati.

"Accesul pentru vizitatorii care vin cu masina personala va fi facut in colaborare cu politia rutiera, pentru fluidizare. In al doilea rand, se vor suplimenta mijloacele de transport in comun catre Otopeni. De asemenea, se va crea o linie speciala SIAB care va transporta vizitatorii salonului intre Piata Presei Libere si Otopeni. Linia speciala va putea fi folosita gratuit de vizitatori in baza tichetelor de intrare care vor fi disponibile si la chioscurile Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB)", a mai spus Lupu.

Citeste si:

Directorul companiei organizatoare a spus ca alt loc pentru organizarea SIAB 2007 nu a fost gasit. "Nu e o bucurie pentru nimeni sa nu aiba un complex expozitional corespunzator. Ar fi fost mai lejer la Romexpo, insa spatiul nu este suficient, mai ales ca inaltime. La Romaero, unde a fost organizata editia precedenta a SIAB, compania foloseste halele in scopul pentru care au fost construite, reparatii de aeronave", a mai precizat Lupu.

Salonul International de Automobile Bucuresti 2007 se va desfasura intre 4 si 14 octombrie la fostul hipermarket Metro Otopeni, pe aproximativ 16.000 metri patrati din hala si alti 25.000 de metri patrati, in parcare, unde va fi amenajat un pavilion usor, adica un cort cu pereti din plastic, declara la inceputul lunii iunie directorul general al AMC APIA Expo, Victoria Lupu.

Hala va fi destinata echipamentelor si accesoriilor, iar pavilonul usor va fi rezervat expunerii autoturismelor. In plus se va mai amenaja un spatiu de aproximativ 5.000 metri patrati pentru vehicule comerciale.

Victoria Lupu declara in iunie ca numarul expozantilor va creste cu 20% in acest an, comparativ cu editia anterioara din 2005. In acest an vor participa si marcile Tiriac Auto, absente de la ultimele doua editii ale salonului, plus branduri precum Great Wall, Saab, Lexus, Tata si Daihatsu - care au lipsit in 2005.

Data de 4 octombrie va fi rezervata presei, iar intre 5 si 14 octombrie programul de vizitare este intre orele 10.00 si 20.00.

AMC APIA Expo este o companie constituita de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania (APIA) si AMC Promotion, compania franceza care organizeaza salonul auto de la Paris.