Ford ar putea primi in urmatoarele saptamani acordul Comisiei Europene pentru achizitionarea uzinei Automobile Craiova, dupa ce executivul UE a deschis o ancheta asupra unor posibile ajutoare acordate de statul roman in acest caz, a declarat unul dintre oficialii de la Ford, pentru Reuters, citat de NewsIn.
"Sunt sigur ca aceasta problema se va rezolva in cateva saptamani", a spus Ingvar Sviggum, vicepresedinte al Ford responsabil pentru vanzarile europene ale constructorului auto.

Planurile companiei de a prelua afacerea din Romania au fost blocate de catre Comisia Europeana, cand autoritatile de la Bruxelles au initiat, in luna octombrie, o investigatie, prin care verifica daca anularea datoriilor si impunerea unor conditii la privatizarea Automobile Craiova reprezinta ajutor de stat.
Potrivit CE, Romania a impus niste conditii privatizarii, si anume producerea a minimum 200.000 de masini in cel de-al patrulea an de la privatizare, continuarea activitatii curente timp de patru ani si pastrarea tuturor fostilor angajati ai Automobile Craiova si Daewoo Romania. In plus, Romania este suspectata ca a schimbat conditiile privatizarii intr-un stadiu ulterior al procesului, ceea ce ar fi putut implica elemente suplimentare de ajutor, arata Bruxelles-ul.

Ford a fost de acord sa plateasca Guvernului Romaniei 57 milioane de euro pentru 72,4% din capitalul uzinei de la Craiova. Producatorul american s-a angajat totodata la investitii directe de 675 milioane euro pentru modernizarea fabricii si pentru cresterea productiei de automobile la 300.000 de vehicule anual, dar si pentru suplimentarea numarului de angajati.

Fostul secretar de stat in Ministeul Economiei si Finantelor (MEF), Sebastian Vladescu, declara la sfarsitul lui octombrie ca Ford este dispusa sa astepte clarificarea problemei ajutorului de stat la Automobile Craiova, investigata de Comisia Europeana, pana in martie-aprilie 2008.

Reprezentantul Ford a mai spus ca estimeaza o majorare a cotei de piata a grupului auto american pe piata din Europa Occidentala in acest an. "Anul trecut am avut 8,5%, insa in acest an am cucerit mai mult", a mai spus oficialul, cu ocazia salonului auto din Bologna.

In Rusia, pe de alta parte, una dintre cele mai dinamice piete emergente, Sviggum a spus ca se asteapta la vanzari intre 175.000 si 180.000 de unitati, fata de 115.000 vehicule vandute in 2006.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri