Presedintele grupului Ford Europa, originar din Liverpool, este fiul unui vanzator de masini si spune ca este legat din punct de vedere afectiv de industria auto britanica si nu ascunde pasiunea sa pentru masini.

Intr-un interviu acordat duminica, a spus ca decizia de a vinde cele doua marci companiei indiene Tata Motors, a fost in interesul marcilor si al angajatilor.

Ford a anuntat ca Tata Motors este principalul candidat la preluarea celor doua marci istorice, iar negocierile finale sunt inca in desfasurare. Ford, care a pierdut 12,6 miliarde dolari in 2006, se afla in plin proces de restructurare.

"Toate deciziile de afaceri sunt decizii dure. Cred ca am simtit ca facem ceea ce trebuie. Am pus inima si suflet in dezvoltarea de noi produse pentru Jaguar si Land Rover si am incredere ca avem planuri bune pentru ambele marci", a spus Booth pentru Reuters la Salonul Auto de la Detroit.

"Decizia de a vinde Land Rover si Jaguar este mai mult legata de Ford, decat de Jaguar si Land Rover", a spus Booth. "Consider ca este foarte important faptul ca am gasit un plan pentru ambele si ca acest plan poate fi realizat in viitor. Noi nu puteam garanta acest lucru la Ford din cauza altor presiuni finaciare pe care le avem".

Booth a fost si presedintele grupului Premier Automotive, care includea Jaguar si Land Rover, si va ramane in continuare dupa vanzare la conducerea ultimei marci europene a grupului Ford, Volvo.

"Volvo are niste probleme. Au fost foarte grav afectati de aprecierea monedei europene si a coroanei (suedeze) si de deprecierea dolarului si a yenului si de preturile in crestere ale marfurilor. Foarte grav afectati. Va trebui sa concepem un plan mai bun pentru Volvo", a adaugat Booth.

Citeste si:

El a adaugat ca Volvo are nevoie de masini care sa combine valorile scandinave, legate de siguranta si de mediu, cu designul suedez.

Devizia Ford din Europa se ocupa de strategia de vanzare pentru Europa si a productiei in Marea Britanie, Germania, Belgia, Spania, Turcia, Rusia si, in curand, Romania.

Booth a mai spus ca Ford Europa are ceva succes insa, momentan, nu are un profit prea mare.

In opinia lui Booth, problema pietei auto din Europa este ca a ramas foarte fragmentata, din cauza taxelor diverse si a stimulentelor care variaza de la o tara la alta, si au ajuns sa influnteze comportamentul cumparatorilor intr-un mod foarte diferit, care pune in dificultate obtinerea de eficienta la scara larga.

Dar evolutia cursului valuar a dat o mare durere de cap.

"Momentan, avem dublul dezavantaj al unei monedei nationale apreciate, care ingreuneaza exporturile si stimuleaza importurile", a spus Booth. "Suntem la mila japonezilor si a sud-coreenilor in acest moment...trebuie sa fim foarte atenti la riscurile afacerilor in Europa, din cauza monedei", a concluzionat acesta.