Un prim pas a fost facut prin consolidarea functiunii “Design si Dezvoltare Produs“, care a fost preluata de locatia centrala din Japonia, actiune ce reflecta strategia producatorului de trecere de la proiectarea modelelor destinate unor anumite regiuni, la modele “globale”.

Urmand aceasta directie, MMC isi propune sa implementeze o noua structura organizatorica pentru reprezentanta din Europa, Mitsubishi Motors Europa (MME). Incorporarea structurii MME in organizatia globala MMC va duce la o prezenta mai puternica a producatorului nipon pe piata europeana.

MME trebuie sa sustina trecerea producatorului MMC de la o gama de produse dominata de modele SUV la una de produse ce folosesc tehnologii ce protejeaza mediul inconjurator, atat modele din gama de turisme dar si crossover-e si SUV-uri.

MMC propune preluarea tuturor functiunilor legate de produs si repatrierea acestora in Japonia (Vanzari, Marketing, etc), coordonarea celor 34 de distribuitor europeni facandu-se direct.

In paralel, functiile de sustinere a activitatii (Logistica, Comercial, Financiar, Resurse Umane, Comunicare, etc,…) se vor pastra intr-o noua forma “Noul MME”.

Serviciul Post-Vanzare (Departamentul Vanzari&Marketing pentru piese de schimb si accesorii si Departamentul Tehnic si Scolarizari) se va muta la Centrul European de Distributie Piese de Schimb aflat in Born, langa Maastricht (Olanda).

Noul MME va elibera sediul detinut in prezent in Schiphol-Rijk, langa Amsterdam, si isi va incepe activitatea in Born, de asemenea.

Dupa indeplinirea tuturor procedurilor legale, care implica si Alianta Nationala a Sindicatelor, aceasta propunere de reorganizare va duce, din nefericire, la reducerea cu 45% a personalului activ. Propunerea nu afecteaza fabrica producatorului nipon NedCar, situata in Born, Olanda.

MME a inregistrat in 2008 o scadere a vanzarilor de 18% fata de anul precedent, si preconizeaza pentru 2009 o scadere care se aliniaza la previziunile facute pentru industria auto in regiune.