Directorii grupului canadian Magna si ai GM trebuie sa aprobe acordul inainte ca societatea fiduciara ce controleaza formal o participatie de 65% din Opel sa isi dea acordul final, a mai spus Wolf, citat de NewsIn.

Acordul dintre Magna si GM, ce vine dupa mai multe saptamani de negocieri dificile, nu inseamna neaparat ca ofertantul RHJ International a iesit din cursa pentru Opel.

Principalul negociator din partea GM, John Smith, a declarat ca holdingul belgian a ajuns deja la un acord cu GM, cu privire la Opel.

Cu toate acestea, sustinerea imensa de care beneficiaza Magna in Germania din partea cancelarului Angela Merkel sugereaza ca Opel va semna probabil un acord numai cu producatorul canadian de piese auto si cu banca ruseasca Sberbank.

La sfarsitul lunii mai, guvernul german a anuntat un plan de salvare al companiei Opel, detinuta de grupul american General Motors, ce prevedea cesiunea unei participatii de 55% din capital catre firma canadiana Magna.

Pana la finalizarea unui acord, Opel este gestionat de o societate fiduciara finantata prin credite publice.