"Istoric vorbind, Prysmian Group, in Romania, a avut in jur de 200 de persoane intre 1990 si 2010. In ultimii sase ani, Prysmian Group a crescut progresiv investitia in fabrica din Slatina, unde avem in prezent in jur de 700 de persoane in cele trei unitati de productie (cabluri de joasa, medie si inalta tensiune pentru transportul energiei; cabluri de fibra optica; telecomunicatii) si in sediul central din Romania, si unde preconizam sa avem in jur de 1.000 de angajati pana la sfarsitul anului viitor", a explicat Peter Durante, Vicepresedinte HR & Org Central Eastern Europe al Prysmian Group.

Producatorul de cabluri a anuntat anul trecut ca va investi aproximativ 30 milioane de euro in constructia unei fabrici de cabluri pentru transportul energiei si in extinderea capacitatii unei unitati de productie a cablurilor optice, ambele proiecte urmand sa fie derulate la Slatina.

Astfel, Prysmian estimeaza dublarea capacitatii actuale de productie pana in 2017 si triplarea acesteia pana in 2020 (de la 2,5 milioane de kilometri de cabluri pe an la 8 milioane de kilometri de cabluri pe an in 2020).

Compania cauta sa angajeze, in principal, ingineri mecanici, electricieni si oameni specializati in stiinta materialelor, precum si specialisti pentru departamentele financiar, achizitii, vanzari si resurse umane din sediul central.

Citeste si:

"In acest an cautam in mod special oameni pentru managementul viitoarei unitati de productie pentru telecomunicatii. (...) Avem nevoie de ingineri, eventual cu experienta intre trei si cinci ani intr-un mediu de productie, interesati de telecomunicatii, curiosi si disponibili sa fie instruiti si in strainatate, timp de trei-sase luni, in alte unitati de productie pentru telecomunicatii ale Prysmian Group din lume. Experienta in domeniul cablurilor nu este obligatorie, deoarece avem incredere in pregatirea pe care suntem capabili sa o asiguram la Slatina, la sediul nostru din Milano si in alte unitati de productie pentru telecomunicatii pe care le avem", a spus Durante.

Ceea ce stim sigur este ca, in 2-3 ani, Slatina va fi unitatea pilot pentru telecomunicatii a Grupului in intreaga lume si am facut eforturi sa avem in Romania cea mai avansata tehnologie si putem avea doar cei mai buni oameni.

Provocari in recrutarea candidatilor potriviti

Reprezentantul companiei a aratat ca una dintre provocarile cu care se confrunta in procesele de recrutare este legata de faptul ca "uneori, Slatina este perceputa ca o limitare pentru oamenii care trebuie sa fie relocati".

De asemenea, angajatorilor nu le este usor sa gaseasca persoane calificate.

Nimeni nu poate intrece un roman in ceea ce priveste invatarea, dar infrastructura de studiu din tara nu a fost intotdeauna competitiva in trecut

"Talentul este greu de gasit si acest lucru nu este o problema in Romania, la Slatina sau in cadrul Grupului Prysmian. «Razboiul talentelor» este provocarea pentru ziua de maine. Ni-i dorim pe cei mai buni, in principal pentru proiectarea de noi produse si noi procese", a explicat Peter Durante.

Tot el a mai spus ca nivelul de pregatire al absolventilor romani este destul de slab, insa "in crestere rapida", spre nivelul celor mai bune universitati din Europa.

"Cred ca in ultima vreme Romania a fost utilizata ca baza low-cost pentru Europa. Acum, mediul s-a schimbat. Romania este Europa si trebuie sa fie in masura sa livreze produse cu valoare adaugata ridicata. Pentru a face acest lucru, trebuie imbunatatita calitatea. As adauga training specific in domeniul managementului calitatii", a precizat reprezentantul companiei.

La nivel global, grupul italian detine 89 de fabrici si numeroase centre de excelenta in 33 de tari. Prysmian a avut, in 2014, o cifra de afaceri de aproape sapte miliarde de euro, aproximativ 19.000 de angajati in 50 de tari.