"Povestea a inceput in urma cu 13 ani de zile, cand am deschis in Bucuresti o clinica veterinara, cu suma de 3.000 de dolari, dati de tatal meu. In prezent, investitiile in acest domeniu se ridica la aproximativ un milion de euro, investitiile in clinica ridicandu-se la 300.000 de euro, iar cele in nou spital la 600.000-700.000 de euro", a declarat pentru wall-street.ro Constantin Ifteme, proprietar Blue Vets.

Centrul de Endoscopie si Chirurgie Minim Invaziva Veterinara, primul din tara noastra, din datele proprii, a fost deschis in strada Ion Ionescu de la Brad, intr-o cladire inchiriata, de 400 de metri patrati.

Banii necesari investitiei vin din fonduri proprii, adica din veniturile clinicii Blue Vets, si dintr-un imprumut la banca.

Aici vor lucra 15-20 de medici si asistente, insa vor fi si alti colaboratori.

"Sunt doar cinci astfel de centre in Europa, centre in care se practica medicina de avangarda. Este un segment care, in prezent, nu este foarte dezvoltat, insa care are o cerere in crestere. Iubitorii de animale isi doresc ca si companionii lor sa beneficieze, asemenea lor, de cele mai bune servicii, si sunt dispusi sa plateasca pentru acest lucru", a explicat Constantin Ifteme.

Operatiile vor costa si 4.000 de euro

In cadrul noului centru veterninar dedicat tuturor animalelor costurile interventiilor vor varia de la cateva sute de lei pana la mii de euro.

De exemplu, unul dintre cele mai ieftine servicii va fi endoscopia de diagnostic (500 de lei), in timp ce o interventie complicata la nivelul vaselor de sange va putea costa si 4.000 de euro.

Citeste si:

Medicul veterinar a precizat ca romanii sunt dispusi sa plateasca aceste sume, chiar daca nu au venituri de top, insa din dragoste pentru animale ajung sa faca si imprumuri la banci pentru le salva.

Vom avea si clienti si din strainatate, la noi manopera fiind si de sase ori mai ieftina ca in Franta, de exemplu

Training si formare pentru medici veterinari

In cadrul centrului din Bucuresti vor fi efectuate si traininguri platite pentru medicii veterinari care vor sa se specializeze in medicina minim invaziva.

"Exista foarte putine variante de formare in acest domeniu chiar si la nivel european, iar acolo unde este, costurile sunt foarte mari. De exemplu, un curs de doua zile costa 2.000 de euro, iar in SUA si mai mult. Eu am platit si 4.600 de dolari pentru un curs de doua zile", a explicat Constantin Ifteme.

Sursa foto: wavebreakmedia, Shutterstock