Desi legea nu impune retributiile suplimentare, aceasta practica si-a gasit locul in tot mai multe companii, care isi doresc sa rasplateasca eforturile angajatilor sai, sustin specialistii in resurse umane.

Primele de sfarsit de an
pot fi acordate in trei cazuri: atunci cand sunt stipulate in contractul de munca, in conventia colectiva, sau au devenit o traditie in cadrul companiei.

In fiecare din aceste trei cazuri primirea unei astfel de bonificatii depinde si de cultura organizatiei. Astfel, in cazul organizatiilor de tip anglo-saxon, unde in general managementul este participativ, compania insasi isi ia sarcina de a acorda primele de sfarsit de an. Insa, in cazul societatilor francofone sau in cele latine, care au o organigrama verticala, aceasta atributie revine salariatului care trebuie sa solicite o astfel de prima. Aceasta cerere poate fi perceputa in mod gresit de manageri, ceea ce presupune o cerere indirecta din partea salariatilor chiar la inceputul lunii decembrie, conform specialistilor in resurse umane.

Cererea unei prime de sfarsit de an este comparabila, din anumite puncte de vedere, cu negocierea unui salariu, sustin companiile specializate in HR. Acest demers presupune pregatirea unor argumente clare: performantele realizate de-a lungul anului, rezultatele concrete, initiativele personale in cadrul organizatiei. Daca in cazul unei negocieri de salariu evaluarea performantelor se realizeaza atat calitativ cat si cantitativ, in cadrul unei discutii pentru prima de sfarsit de an, singurul criteriu luat in calcul este cel cantitativ, intrucat este vorba de recompensarea unor activitati suplimentare de munca.

Acordarea primei de sfarsit de an se calculeaza in functie de salariul brut anual, ajungand la 5% sau 15% , in functie de profilul si sectorul in care activeaza respectiva companie.

Citeste si:

O prima sau o crestere de salariu?

O prima obtinuta la sfarsit de an poate fi pentru multi angajati atractiva. Totusi, in cazul in care angajatul isi doreste sa ramana pe termen lung in cadrul companiei respective poate pune si problema unei eventuale negocieri de salariu. Astfel, prima acordata la sfarsitul anului nu va avea nici o influenta negativa asupra job-ului, intrucat este vorba de recunoasterea unor performante profesionale, sustin specialistii in HR.

In cazul companiilor internationale cotate la bursa o eventuala crestere a salariilor este luata in calcul in primul trimestru al fiecarui an, astfel incat impactul asupra statului de plata apare doar in luna aprilie.

In cazul unui eventual refuz din partea managerului, urmatoarea etapa o reprezinta stabilirea unei viitoare intalniri in care se va discuta despre o revizie colectiva a salariului.