Piata locala de leasing de personal este inca in perioada de pionierat, astfel incat are un potential enorm. De exemplu, potrivit unor cercetari de piata citate de TrenkWalder Sobis, in Romania doar 0,1% din forta de munca este angajata in regim de leasing.

Sre comparatie, Ungaria si Slovacia au un procent de 0,3%, iar media pe Europa ajunge undeva la 3,5%. "Companiile mari folosesc acest sistem pentru ca au experienta beneficiilor leasingului in alte tari, iar, pe baza experientei colegilor din alte tari, cred ca leasing-ul de personal va ajunge sa fie un serviciu folosit si de companiile de dimensiuni medii si mici. Partenerii din Austria au in leasing si 5 -6 angajati pentru companii mici”, explica Bogdan Florea, managerul companiei de resurse umane Trenkwalder Sobis, cu afaceri de 8,9 milioane de euro in 2009.

Cu o cifra de afaceri de 8,9 milioane de euro, compania sibiana Trenkwalder Sobis declara catre Ministerul Finantelor in 2006, dupa intrarea in companie a actionarului principal austriac Trenkwalder, numai 378.000 de euro.

In acest moment, aproximativ 80% din veniturile companiei sunt reprezentate de divizia de leasing de personal, business-ul principal al companiei austriece Trenkwalder, care detine un pachet majoritar de 85% din compania romaneasca TrenkWalder Sobis. Restul de 15% apartin actualului manager general, Bogdan Florea.

Compania se plaseaza pe locul cinci in topul companiilor de resurse umane, realizat pe baza cifrelor de afaceri inregistrate in 2009. Locul intai in clasament este ocupat de compania de resurse umane Lugera & Makler, urmata de Adecco, Manpower si Grupul Apt.

Pentru companiile care si-au infiintat divizii adiacente recrutarii, colacul de salvare a venit dinspre activitatile de leasing si outsourcing de personal, care au cumulat peste 70% din totalul cifrei de afaceri.

Bogdan Florea explica avantul prins de organizatie, clasata acum pe locul 5 in topul companiilor de resurse umane dupa veniturile inregistrate anul trecut, prin dezvoltarea activitatilor de leasing de personal, axate pe furnizarea de mana de lucru pentru industrie si banking.

Avansul afacerilor de inchiriere de personal se muleaza pe nevoia companiilor de a angaja personal pentru job-uri specific, pe perioade determinate de cerere, fara a fi nevoiti sa treaca prin procese de disponibilizare sau sa plateasca taxe pentru recrutare catre companiile specializate, in momentul in care vor sa schimbe structura sau volumul organigramei. Prin procesul de inchiriere de personal compania poate angaja pe o durata determinate de 3 – 18 luni, pe acelasi salariu pe care il primesc si angajatii interni.

“Unele companii prefera sa angajeze in leasing pe o pozitie pe care si-o doresc pentru a exista o perioada mai lunga de proba. Daca angajatul se potriveste, atunci il retin pentru ca, decat sa plateasca un comision pentru recrutare, prefera sa plateasca leasingul. Este mai avantajos pentru companie”, mentioneaza Florea.

Principalul beneficiu pentru angajatul temporar tine de posibilitatea de a se integra in companiile pentru care lucreaza. In caz contrar, companiile care ofera activitati de leasing au interesul de a angaja personalul pentru alte slujbe temporare, asa incat acesta din urma are siguranta ca isi va gasi un nou loc de munca.

Trenkwalder are pe statele de plata peste 3.000 de angajati in leasing si, pentru anul in curs, Florea sustine ca angajarile vor continua, fara sa precizeze insa un numar de pozitii deschise.

Timp de patru ani numarul personalului a crescut constant, de la 33 de angajati in 2006 la 580 in 2007, si aproape 1.300 in 2008.

“Pentru urmatorii 3-4 ani cresterea in piata se va accelera. In ultimii ani, compania din Romania a avut cel mai mare procent de crestere din grupul Trenkwalder. In 2009 numarul angajatilor a crescut cu 170% comparativ cu anul 2008. Cifra de afaceri a companiei in primul trimestru din 2010 a inregistrat o crestere de 189%, pana la 3,72 milioane euro, fata de aceeasi perioada a anului trecut”, spune Florea.

Trenkwalder Sobis a inregistrat o crestere consolidata cu 143% a numarului de angajati in sistem de leasing de personal in primul trimestru al anului, comparativ cu T1 2009. Pe regiuni, cea mai mare crestere a fost inregistrata in judetele din centrul Romaniei, 253%, in timp ce per ansamblul regiunii de vest s-a raportat o scadere de peste 50% din cauza inchiderii unei mari fabrici si a relocarii productiei acesteia in alta tara.



Rezultatele financiare inregistrate in 2009 au permis si o crestere a remuneratiei pentru angajatii proprii. Si salariile angajatilor in leasing ai Trenkwalder au inregistrat cresteri, in acord cu contractele semnate cu companiile client, care stabilesc remuneratia angajatilor in leasing.




Castigul nu include si bonusurile de merit si alte beneficii extrasalariale primite. Florea nu a dezvaluit date privind fluctuatia de personal, insa a precizat ca fluctuatia nu este un indicator important intrucat o mare parte a angajatilor decid sa se transfere pe statele de plata ale companiilor client. "In 2009 am avut 2.500 de intrari pe documentele de payroll, dar 1.400 au iesit din numaratoare pentru ca s-au angajat la compania client. Noi privim pozitiv aceste date, pentru ca ne intareste relatia cu angajatorul", explica Florea.

Compania, cu sediul central in Sibiu, si-a extins portofoliul de clienti, cu accent pe productia auto, productia de componente electronice si domeniul bancar. Totodata, Trenkwalder Sobis a intermediat anul trecut ocuparea a 3.000 de locuri de munca.

Compania a incheiat 2009 cu un numar de 11 filiale locale, fata de 5 la sfarsitul lui 2007, si un numar de 52 de consultanti.

Printre cei mai importanti clienti ai companiei se numara BCR, Raiffeisen Bank, Nokia, Continental Automotive Systems, Ambient si Leoni Wiring Systems .

ANALIZA: Leasingul de personal totalizeaza pana la trei sferturi din afacerile companiilor de HR

ANALIZA: Leasingul de personal totalizeaza pana la trei sferturi...