Potrivit contractului, prototipul C-130 va fi dotat cu diferite tipuri de sisteme electronice avansate, inclusiv cu cele produse de Elisra Electronic Systems, o subsidiara a Elbit, conform Mediafax.

Contractul va avea o durata de patru ani si va fi executat in cooperare cu intreprinderi de profil din Romania. Directorul general al Diviziei aerospatiale a Elbit Systems, Yoram Shmuely, a apreciat ca odata cu acest proiect se face un pas inainte in cooperarea dintre Elbit si Fortele Aeriene Romane.

Shmuely a mai spus ca firma sa si-a castigat locul de lider de piata prin experienta dobandita in imbunatatirea avioanelor de transport si prin experienta acumulata in proiecte similare, precum avioanele C-130 coreene si cele de tip C-95 ale Braziliei.

Elbit Systems opereaza in Romania de 15 ani, executand proiecte de amploare in cooperare cu numeroase companii din industria de aparare, printre care IAR Brasov, Avioane Craiova si Aerostar.

Citeste si:

Fortele aeriene romane dispun de patru avioane de tip C-130B si de un aparat de tip C-130H. Fortele Aeriene Romane au primit cu titlu gratuit de la Garda de Coasta a SUA patru aeronave C-130B Hercules, in anul 1996.

Separat, un avion C-130 Hercules, varianta H a fost livrat Fortelor Aeriene Romane in 2004. Acesta a fost dus in iulie 2004 la sediul firmei Lockheed Martin din Greenville - SUA cu scopul de a fi modernizat si reparat capital, pentru ca in data de 12 februarie 2007 sa intre in exploatarea Bazei 90 Transport Aerian.

Din 1996 si pana in prezent, aeronavele C-130B au efectuat aproximativ 13.000 de ore de zbor, in misiuni de transport de persoane, transport de tehnica militara si materiale, lansare de parasutisti, zboruri de antrenament si misiuni umanitare, in tara si in teatrele de operatii din Irak si Afganistan.