Farmaceuticele, sectorul imobiliar si serviciile de call-center sunt atractiile afaceristilor asiatici
La doar cativa pasi de Romania, tari ca Polonia sau Cehia nu prea s-au inghesuit sa investeasca la noi. Polonia s-a oprit pe la vreo suta de milioane de dolari, iar Cehia, la putin peste 200 de milioane de dolari. Vin in schimb indienii, care au pregatit pentru Romania circa un miliard de dolari.

Cu doua-trei decenii in urma, atunci cand in cinematografe rulau cu succes Lantul amintirilor, Vagabondul sau Vandana, probabil ca nici unui iubitor de filme indiene nu i-a trecut prin minte ca, peste ani si ani, ar putea sa se invarta la locul de munca printre sefi cu turbane. Cazute in uitare, filmele indiene au revenit la moda in ultimii ani in Romania si, odata cu ele, dar fara nici o legatura, au venit si investitorii din patria lui Raj Kapur.

Totalul investitiilor indiene in Romania depaseste un miliard de dolari in perioada 2001-2004. Aici sunt incluse investitiile facute prin firme off-shore, ca si cele directe, a declarat pentru Capital Kishan Swarup, primul secretar al Ambasadei Indiei la Bucuresti. El adauga ca, pentru acest an, se estimeaza ca totalul investitiilor indiene aflate in negociere, dar si a celor care se vor finaliza va depasi un miliard de dolari. In aceasta suma, se va inscrie, in mod sigur, si cea mai spectaculoasa noua intrare pe piata a unei firme indiene.

La sfarsitul lunii martie, Wipro Ltd, al treilea mare exportator de solutii informatice din India, va deschide un call center la Bucuresti. In centrul de relatii cu clientii, care va deservi in special piata est-europeana, se vor investi 250 de milioane de dolari, ceea ce reprezinta una dintre cele mai mari investitii de la zero ale unei companii straine in Romania. Putini dintre clientii unor firme din Anglia sau Franta, de exemplu, vor sti ca suna la o companie indiana cu sediul la Bucuresti si ca raspunsurile le vor primi de la operatori romani.

Dupa cum putini dintre cei care vor trece, intr-un an doi, prin intersectia soselei Mihai Bravu cu Splaiul Unirii vor sti ca viitoarele sapte blocuri turn, fiecare cu cate 16 sau 24 de etaje, au fost construite de o companie indiana. Pentru ca in aceasta primavara, firma Asmita va incepe lucrarile de constructie a 780 de apartamente in blocurile turn, care vor fi, mai mult ca sigur, cele mai inalte cladiri de locuit din Bucuresti. si in acest caz, investitia va fi mare: 150 de milioane de euro. Reprezentantii Asmita, care nu au afaceri in nici o tara din Europa de Est, spun ca au ales sa vina in Romania pentru ca este cea mai mare tara din zona, iar randamentele investitiilor imobiliare aici sunt printre cele mai bune.

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=22773&shift=1

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri