“Primul semestru a fost extrem de capricios insa cea de-a doua jumatate a anului va fi sub imperiul lipsei de predictibilitate, daca ne referim la piata interna. Chiar si asa, experienta ne arata faptul ca a doua jumatate a anului este o perioada mai buna in domeniul nostru, in lunile de vara activitatea pe segmentul constructiilor fiind la un nivel mai ridicat , a declarat Dan Mircescu (foto), directorul general Final Distribution – pentru wall-street.ro.

Seful Final Distribution sustine ca in ultima perioda a remarcat o crestere din ce in ce mai importanta a cotelor de piata a retelelor D-I-Y in detrimentul micilor firme, care pierd semnificativ atat ca marja, cat si cota de piata.

“In aceasta perioada se pun bazele viitoarelor firme profesioniste, care vor distribui si vor oferi servicii in zona bunurilor premium, profesionale si exclusiviste. Cred ca in ceea ce priveste mass-market product, viitorul inseamna D-I-Y. La producatorii locali am constatat schimbari la nivelul canalelor de distributie, schimbari de strategii si, nu in ultimul rand, s-a simtit o politica de preturi extrem de agresiva, evident sacrificand de cele mai multe ori calitatea”, a mai precizat acesta.

Referitor la comportamentul consumatorului, seful Final Distribution a declarat ca aceasta isi mentine aceeasi linie a anului trecut, a apetentei catre extreme (premium, top premium –low cost ), insa se intrevede o tendinta de crestere a interesului si catre produsele din clasa de mijloc.

“Cu toate ca vanzarile pe segmentul premium nu au inregistrat scaderi semnificative in ultimii ani, clientii iau deciziile tot mai greu si doar dupa evaluarea unui numar semnificativ mai mare de oferte. De aceea trebuie sa avem o oferta coerenta, corecta si onesta, pentru ca inca ne lovim in piata de jucatori care promit o anumita calitate clientului, insa in realitate produsul este inferior”.

Vanzari in crestere cu 16%

Pentru acest an, Final Distribution si-a bugetat o crestere de 16%, la 5 milioane de euro.

"Pentru moment suntem in grafic. Cand am bugetat aceasta crestere ne-am bazat, in primul rand, pe cresterea vanzarilor de tigla metalica Novatik, produsa de Final Distribution la Baicoi si care a fost lansata anul trecut in luna iunie. Brandul nostru Novatik se vinde atat pe piata interna cat si cea externa".

In prezent compania exporta tigla Novatik in Slovenia, Polonia, Republica Moldova si Ucraina.

Citeste si:

"In al doilea rand, mizam si pe cresterea vanzarilor tiglei Gerard si a foliilor anticondens Delta. Scenariul pesimist, ar insemna mentinerea cifrelor de anul trecut", a completat Mircescu.

Conform datelor Final Distribution, primul semestru a fost schimbator, inregistrand o crestere de 12% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

De unde va veni cresterea: miza pe exporturi in Tanzania si Suedia

Directorul general Final Distribution crede intr-o revenire a pietei, dar si o crestere strategica a business-ului din exporturi, mizand in acest fel pe relatiile cu tarile scandinave, Rusia, Kazahstan sau cu Tanzania.

"Pe piata externa nu asteptam numai crestere. Chiar luna trecuta au mai fost semnate doua contracte de distributie - unul in Tanzania, in urma caruia asteptam prima comanda la sfarsitul lunii august si unul in Suedia ce prevede distributia produselor nostre incepand cu 1 ianuarie 2014. In acelasi timp, suntem in discutii avansate cu firme din Norvegia, Danemarca, Rusia si Kazahstan”, a precizat Mircescu.

In Romania tigla Gerard este comercilizata prin intermediul unei retele nationale de peste 100 de parteneri, firme specializate de distributie si montaj a produselor pentru acoperis, dar si in retele de tip D-Y-I (Do It Yourself).

Compania a deschis in vara anului trecut o linie de productie judetul Prahova, la Baicoi, in urma unei investitii de peste o jumatate de milion de euro.

Capacitatea productiei de tigla Novatik este de 1.000.000 de mp/an.

Conform datelor Neomar, intreaga piata de acoperisuri din Romania s-a ridicat la nivelul anului trecut la 123 de milioane de euro (valoare) si 25 milioane mp (volum).