De altfel, la inceputul anului Delhaize anunta printre obiectivele pentru 2013 accelerarea cresterii in Romania, Serbia, Bulgaria si Indonezia, state pentru care planificase 150 de supermarketuri noi. Reteaua Mega Image s-a extins in acest an cu 104 unitati, la 296 magazine, dintre care 37 supermarketuri Mega Image, 66 magazine de proximitate Shop&Go si un magazin sub brandul AB Cool Food.

Mega Image a fost cea mai dinamica retea din grup in ceea ce priveste deschiderile de magazine si in 2012, cand s-a extins cu 88 de unitati noi. Grupul belgian a inceput o extindere mai agresiva in Romania anul trecut, dupa ce in 2011 a deschis 33 de magazine, iar in 2010 doar 21 de unitati. Ca urmare, Mega Image a devenit cea mai extinsa retea de magazine din Romania.

Citeste si:

Potrivit unor prezentari ale Delhaize, veniturile grupului in Romania au crescut cu peste 35% in trimestrul al doilea al anului si cu aproximativ 30% in trimestrul al treilea. Anul trecut, compania a obtinut un profit net de 3,5 ori mai mare decat in 2011, de 46,7 milioane lei (10,5 milioane euro), la o cifra de afaceri cu 44% mai ridicata, de 1,75 miliarde lei (394 milioane euro).

Potrivit unui raport al Consiliului Concuretei, anul trecut Mega Image ocupa locul sapte in topul retelelor moderne de retail, in functie de vanzari, dupa Kaufland, Carrefour, Lidl, Real, Auchan si Penny&XXL si inaintea cora, Profi si Billa.

Delhaize este prezent in 10 state cu 3.451 magazine si a avut anul trecut venituri de 22,7 miliarde euro. Romania face parte la nivelul grupului din regiunea Europa de Sud-Est si Asia, alaturi de Grecia, Indonezia, Serbia, Bulgaria, Bosnia si Herzegovina si Muntenegru.