“Primele patru luni sunt practic extrasezon pentru noi, deci evolutia este nesemnificativa. Ce urmeaza este crucial. Noi ne-am propus pentru anul acesta o cifra de afaceri de 100 mil. lei, mai mare cu 15%, insa depinde in special de vreme daca ne vom atinge aceasta tinta. Ce a tinut de noi am facut”, a declarat pentru wall-street.ro Vasile Armenean, proprietarul Betty Ice.

Anul acesta compania a investit aproximativ 2,5 milioane de lei intr-un nou sediu in Constanta, in logistica si in lansarea de noi sortimente. Astfel, producatorul din Suceava asteapta sezonul de vara cu o gama completa de produse dedicate copiilor denumita Kizzu (copil in limba japoneza n.red.), respectiv trei noi sortimente – cu fistic sarat, cu sare de mare si cu aroma de trandafir.

In plus, Betty Ice vizeaza intrarea pe noi piete de export, una dintre acestea fiind Cipru. In prezent, exporturile reprezinta 10% din cifra de afaceri a companiei, principalele piete fiind Ucraina, Republica Moldova, Italia si Danemarca.

“E posibil sa asistam la o revenire a consumului in acest an, se zvoneste ca am fi ajuns la fundul gropii. Competitia pe piata inghetatei ramane acerba, fiecare incearca sa supravietuiasca”, mai spune Vasile Armenean.

Compania din Suceava detine o cota de 22% din piata locala a inghetatei, o industrie estimata la 150 de milioane de euro, in fata unor giganti precum Unilever si Nestle.

Unilever si sucevenii de la Betty Ice, duel pe o piata de 150 mil. euro

Unilever si sucevenii de la Betty Ice, duel pe o piata de 150 mil....

Citeste si:

Fondat in urma cu 25 de ani, producatorul de inghetata Betty Ice detine o unitate de productie in Suceava, cu o capacitate de 120 de tone pe zi. In sezon numarul angajatilor ajunge la 900 de persoane, iar in extrasezon echipa este formata din 600 de salariati.

Vasile Armenean a intrat in industria inghetatei inainte de anii 1990, pe cand locuia in orasul austriac Linz. Armenean lucra intr-o fabrica de ochelari si, la solicitarea unui prieten care era angajat intr-o gelaterie l-a ajutat in prima instanta la repararea unui utilaj defectat. I-a placut ideea unei afaceri cu inghetata si si-a dorit sa dezvolte acest concept pe piata autohtona.

In 1992, omul de afaceri sucevean a decis sa se intoarca in tara si doi ani mai tarziu a pus bazele afacerii Betty&Cris, alaturi de alti doi parteneri. In 1998, cei doi parteneri au iesit din afacere, Armenean ramanand singurul actionar. Avea la momentul respectiv 50 de angajati si trei camioane pentru distributie.

In prezent, consumul anual de inghetata din Romania este unul dintre cele mai scazute din Europa, respectiv 1,6 kg per cap de locuitor. Spre comparatie, in tarile scandinave consumul anual se ridica la 8 kg/capita.

Printre cei mai importanti producatori de inghetata se mai numara Unilever si Nestle, alaturi de nume locale precum Kubo Ice Cream, Alpin 57 Lux si Top Gel.

Sursa foto: MediafaxFoto