Manfred Litschka lucreaza de peste 11 ani in cadrul TCC, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de programe de fidelizare pentru retaileri. Manfred este responsabil pentru 24 de tari inclusiv Romania, deruland local programe in parteneriat cu OMV, Mega Image, Penny sau Kaufland. El va fi prezent ca speaker in cadrul celei de-a patra editii a conferintei retailArena, cand va discuta despre cum poti sa ramai destinatia nr. 1 de shopping.

”Loializarea este pretioasa si trebuie castigata si rasplatita in fiecare zi. Sa investesti in loialitatea unui client iti va aduce tie, ca retailer, o combinatie de rezultate imediate – clientii avand mai multe motive sa cumpere de la tine – si rezultate pe termen lung pe fondul sentimentului de reciprocitate – tu vei fi apreciat ca si comerciant, iar ei vor simti ca sunt intelesi”, a spus Manfred Litschka pentru wall-street.ro.

De asemenea, in aceasta ecuatie pretul ramane important, insa el nu mai este un diferentiator ci un element obligatoriu.

Toti promoveaza cel mai bun pret. Chiar si cea mai buna campanie de loializare nu ar fi in masura sa aduca succesul unui comerciant foarte scump, insa in cazul unui retailer mai mic ar putea sa aiba foarte mare succes si sa devina iubit de clientii sai. Loialitatea scade sensibilitatea la pret si lasa mai mult spatiu pentru marje mai sanatoase si un magazin mai frumos”, adauga Litschka.

In opinia sa, diferentierea poate reprezenta un element care va dicta succesul unui retailer. La aceasta se adauga o mai buna cunoastere a consumatorilor si un design mai prietenos pentru o experienta de cumparare ”croita” special pentru acesti consumatori.

”Comertul multichannel si targetarea clientilor oriunde merge pot reprezenta alte posibile rute. Piata instrumentelor de loializare va creste, iar retailul va deveni din ce in ce mai competitiv”, puncteaza Manfred Litschka.

Acesta spune ca 2016 va reprezenta anul ”schimbarii” in retail pe masura ce comportamentul consumatorilor sufera modificari majore. O astfel de schimbare a avut loc odata cu preluarea retelei Billa de catre Carrefour, miscare ce va continua, crede specialistul TCC.

Carrefour angajeaza peste 900 de persoane dintr-un singur foc

Carrefour angajeaza peste 900 de persoane dintr-un singur foc

”Mai multi jucatori sunt interesati sa isi creasca reteaua si prezenta la nivel national. Am spus acest lucru in urma cu un an: piata de retail din Romania se va concentra, vom avea un numar mai mic de retaileri, asa cum se intampla in alte tari. In acest moment, industria este inca fragmentata, cu multi jucatori”, considera Manfred Litschka.

A lucrat cu OMV si Mega Image: Loializarea poate urca vanzarile cu 11%

A lucrat cu OMV si Mega Image: Loializarea poate urca vanzarile cu 11%

Campaniile bine realizate pot avea un impact urias asupra vanzarilor

Printre programele de loializare dezvoltate anul acesta de catre TCC in Romania se numara Vita Force (Penny Market), cutitele Masterchef (Carrefour si Billa) si stickerele Ice Age (Lidl). La acestea se adauga noua campanie dezvoltata pentru Mega Mall, unde pentru cumparaturi de minim 100 de lei consumatorii primesc o figurina Disney.

”Consumatorii ii rasplatesc pe comerciantii care investesc in programe de loializare. Campaniile bine realizate pot avea un impact urias asupra vanzarilor. Nu putem oferii detalii pentru fiecare campanie pe care am realizat-o, insa, in medie, vanzarile in cazul unui program bun de loializare pot crestere cu 4-6% fata de piata, la nivelul unui an”, completeaza oficialul TCC.

TCC este o companie privata, infiintata in 1991 in Marea Britanie de Richard Beattie, Gordon Cooper, Mike Davis si Mark Siggers, care activeaza in 60 de tari, inclusiv Romania, si are aproximativ 600 de angajati. TCC a derulat peste 6.000 de programe de loialitate si are o cifra de afaceri de peste un miliard de dolari. In Romania, TCC este prezenta din 2008.