Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR), organism reprezentativ al companiilor producatoare de medicamente generice din Romania, atrage atentia asupra iminentei declansarii unei crize majore in sanatate dupa ce taxa clawback tinde sa creasca spre 30%. APMGR cere trecerea imediata la calculul diferentiat al taxei clawback in acest an si la eliminarea obligatiei clawback pentru medicamentele generice din 2018.

“Taxa clawback este o taxa pe cifra de afaceri pentru producatorii de medicamente si nicio companie din nicio industrie nu poate supravietui mult timp cu un nivel al acesteia aproape de 30%. (...) Asta inseamna distrugerea industriei farmaceutice locale si disparitia unor medicamente esentiale pentru milioane de pacienti, mai ales pentru cei cronici, medicamente care se adreseaza unor arii terapeutice de baza precum: boli cardiovasculare si digestive, cancer, boli ale sistemului nervos central si ale aparatului respirator,” a explicat Adrian Grecu, presedinte APMGR.

In trimestrul 1 al acestui an, taxa clawback a ajuns la aproape 20%, iar APMGR estimeaza ca in trimestrul 2 va fi in jur de 25%, iar pana la sfarsitul anului poate trece si de 30%. Taxa creste datorita introducerii de noi molecule in mod neconditionat pe lista medicamentelor compensate, fara buget suplimentar, la care se adauga micsorarea plafonului pentru pensionari precum si eliminarea comisiilor de specialitate care verificau validitatea prescriptiilor.

Din 2016 si pana in aprilie anul acesta, 42 de noi molecule au fost introduse pe lista de medicamente compensate generand un consum suplimentar anual de circa 70 millioane lei. Mai mult, introducerea recenta a alte doua molecule noi: Kadcyla (Trastuzumabum emtansinum) si Tagrisso (Osimertinib), vor genera un consum suplimentar anual de 129 milioane lei, respectiv 37 milioane lei. Micsorarea plafonului pentru pensionari precum si eliminarea comisiilor de specialitate inseamna o crestere substantiala a consumului, cu alte 200 milioane lei anual.

“Vrem sa fim bine intelesi, introducerea de noi molecule este benefica pentru pacient si pentru sistemul de sanatate, la fel si micsoarea plafonului de compensare pentru pensionari. Dar noi, producatorii de medicamente generice, nu mai putem finanta acest consum de care nu noi suntem responsabili. Pentru a supravietui trebuie sa renuntam la medicamentele ale caror costuri de productie nu mai pot fi acoperite sau sa inchidem facilitati de productie. Si pacientii si economia Romaniei vor pierde,” a adaugat Grecu.

Conform unei estimari Cegedim, peste 2.300 de medicamente risca sa dispara de pe piata, 60% din acestea fiind medicamente sub 25 de lei. Multe din acestea sunt produse in Romania, de producatori romani, care produc exclusiv generice. Inchiderea capacitatilor de productie dedicate medicamentelor cu prescriptie va duce la pierderea a mii de locuri de munca si a zeci de milioane de euro platite in taxe catre bugetul de stat. Conform APMGR, numai taxele pe salarii platite anual la bugetul de stat de producatorii de medicamente generice totalizeaza circa 80 milioane euro. In plus, investitii de aproape 100 de milioane de euro au fost puse in asteptare de producatorii de medicamente generice cu facilitate de productie in Romania din cauza pierderilor provocate de taxa clawback si a impredictibilitatii acesteia.

APMGR sustine ca in nicio tara din Europa taxa clawback nu se aplica medicamentelor generice pentru ca acestea sunt o sursa de economii la bugetul de stat si un mod de a asigura medicamente pentru cat mai multi pacienti.

  • In Franta, sistemul payback nu include medicamente generice sau biosimilare;
  • In Italia, taxa clawback s-a platit doar in anul 2013 si rata acesteia a fost de 3%;
  • In Polonia, sistemul payback nU s-a aplicat in ultimii 3 ani;
  • In Croatia: payback numai pentru o lista limitata de medicamente scumpe;
  • In Portugalia: diferentiere pozitiva pentru medicamentele generice in sectorul retail.

“Taxa clawback din Romania este un model unic in Europa, nu numai prin faptul ca aduce o povara enorma pentru producatori, ci si prin faptul ca Romania este singura tara care penalizeaza medicamentele ieftine, medicamentele generice,” a mai spus Grecu.

APMGR considera ca medicamentele generice sunt discriminate nu doar prin clawback, ci si prin sistemul de acordare a preturilor. Companiile membre APMGR au zeci de dosare de solicitare de pret pentru medicamente generice, unele in asteptare de peste sase luni. In tot acest timp, in care statul intarzie aprobarea pretului pentru medicamentul generic, bugetul Romaniei pierde, pentru ca deconteaza medicamentele inovative mult mai scumpe.

APMGR solicita Guvernului introducerea imediata a calculului diferentiat al taxei clawback pentru medicamentele generice pentru trimestrele 3 si 4 ale acestui an si eliminarea taxei clawback pentru medicamentele generice de la 1 ianuarie 2018, concomitent cu introducerea moleculelor noi pe lista doar cu contracte cost-volum si/sau cost-volum rezultat.

Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice din Romania este o organizatie non-guvernamentala si indepedenta, care isi propune sa contribuie in mod activ la imbunatatirea accesului la tratament farmaceutic pentru pacientii romani.

Companiile membre APMGR au capacitati de productie in Bucuresti, Cluj-Napoca, Targu Mures si Constanta unde se produc peste 1.500 de medicamente generice acoperind toate clasele terapeutice, de la produse antireumatice si antialergice, pana la produse oncologice. Industria generica locala contribuie cu aproximativ 1,5% la PIB, asigurand peste 8.000 de locuri de munca. APMGR este afiliata la Medicines for Europe organizatia reprezentativa a industriei producatoare de medicamente generice si biosimilare din Europa.

APMGR reprezinta principalele companii producatoare de medicamente generice din Romania: Actavis, Accord Healthcare, Amring Pharmaceuticals, Biofarm, Dr. Reddy’s, Egis, Fresenius Kabi, Gedeon Richter, Infomed Fluids, Krka, Labormed, Magistra CC, Medochemie, Mylan, Sandoz, Terapia-a Sun Pharma company, Teva, Zentiva.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri