
Am făcut excursia în timpul unui sejur de șapte zile, organizat de Coral Travel. Pachetul, care costă 2.300 de euro, include zborurile, transferurile aeroport–hotel–aeroport și cazarea all-inclusive la Xanadu Makadi Bay. Excursia de o zi la Luxor costă în jur de 100 de euro.
În linie dreaptă, excursia pare simplă. În realitate, înseamnă aproape cinci ore pe drum, cu o singură oprire, după ce am plecat înainte de răsărit. Este una dintre acele zile de vacanță în care alarma sună „ilegal” de devreme, dar în care știi că somnul pierdut va fi înlocuit de ceva ce nu poți vedea nicăieri altundeva.
Pe măsură ce microbuzul se îndepărtează de Hurghada, hotelurile dispar, iar deșertul ocupă întregul peisaj. Pentru câteva ore, drumul pare suspendat între munți sterpi, puncte de control și mici așezări care se trezesc lent.

Ghidul nostru se numește Romani. Este egiptean creștin (copt) vorbește românește, uneori cu expresii pe care pare să le fi învățat direct de la turiști. Are talentul de a transforma patru ore de drum într-un amestec de lecție de istorie, observație socială și stand-up involuntar. Ne vorbește despre faraoni, religie, turism, agricultură și corupție. Romani ne spune că în tot Egiptul ar exista doar aproximativ 15 ghizi acreditați de limba română. Țara a primit aproape 19 milioane de turiști străini în 2025, un record, iar Luxorul rămâne una dintre marile porți de intrare în Egiptul antic.
Când deșertul se termină și apar primele terenuri cultivate, schimbarea este bruscă. Valea Nilului este verde, aglomerată și vie. Pe marginea drumului apar măgari, motociclete, tuk-tuk-uri, tarabe, plantații și case neterminate. După ore întregi de piatră și nisip, vegetația pare aproape neverosimilă.
Luxorul nu se dezvăluie ca un oraș-muzeu ordonat. Monumentele vechi de mii de ani coexistă cu trafic, claxoane, comercianți insistenți și muzică dată tare. Trecutul și prezentul nu sunt delimitate printr-un gard. Se completează unul pe altul.

Karnak, o pădure de piatră
Prima oprire este complexul Karnak, construit și extins de generații succesive de faraoni. Istoria sa se întinde pe aproape două milenii, iar rezultatul nu este un singur templu, ci un oraș religios format din sanctuare, curți, obeliscuri, lacuri sacre și alei procesionale.
Sala hipostilă este locul în care dimensiunile Egiptului antic devin greu de înțeles. Cele 134 de coloane se ridică asemenea unei păduri din piatră. Unele depășesc 20 de metri, iar capitelurile lor sunt atât de mari încât, potrivit unei comparații repetate de ghizi, pe fiecare ar încăpea zeci de oameni.
Privite de aproape, coloanele nu mai par doar arhitectură. Sunt suprafețe acoperite cu scene, nume, victorii și rugăciuni. Fiecare faraon a încercat să adauge ceva, să mărească, să rescrie sau să revendice ceea ce exista deja.
Karnak nu are liniștea unui muzeu. Are grupuri care se strigă, ghizi care ridică stegulețe, turiști care caută umbră și comercianți care încearcă să îți vândă suveniruri înainte să apuci să le privești.
Hatshepsut, femeia care a purtat barba faraonului
La Deir el-Bahari, templul lui Hatshepsut pare construit de munte, nu de oameni. Trei terase urcă spre stâncă, unite prin rampe lungi și încadrate de coloane.
Hatshepsut a fost una dintre puținele femei care au domnit ca faraon în Egiptul antic. La început, a condus ca regentă pentru nepotul și fiul său vitreg, Thutmose al III-lea. Ulterior, a adoptat titulatura, însemnele și imaginea oficială a unui faraon, fiind reprezentată uneori chiar și cu barba ceremonială.
Povestea spusă turiștilor este că l-ar fi trimis pe Thutmose la război pentru a-l ține departe de putere. Istoria este mai nuanțată. Cei doi au fost coregenți, iar după moartea ei, Thutmose al III-lea a devenit unul dintre cei mai importanți conducători militari ai Egiptului. La ani distanță, imaginile și numele lui Hatshepsut au început să fie îndepărtate de pe unele monumente, într-o încercare de rescriere a memoriei dinastice.
Astăzi, ironia istoriei este completă: templul femeii pe care urmașii au încercat să o șteargă este unul dintre cele mai fotografiate locuri din Egipt.

Valea Regilor și Tutankhamon, faraonul mai celebru după moarte decât în timpul vieții
O altă întâlnire cu Egiptul faraonic are loc pe malul vestic al Nilului, în Valea Regilor. Aici, timp de aproape 500 de ani, conducătorii Regatului Nou și-au săpat mormintele în munte, departe de piramidele care deveniseră prea vizibile pentru jefuitori.
În vale au fost descoperite peste 60 de morminte și camere funerare. Doar o parte pot fi vizitate, iar accesul se face prin rotație, pentru a limita degradarea picturilor provocată de căldură, umezeală și fluxul de turiști.
Coridoarele coboară în piatră, iar pereții par încă aprinși de galben, albastru, roșu și verde. Scenele nu erau simple decorațiuni. Erau instrucțiuni pentru lumea de dincolo, formule de protecție și hărți simbolice ale drumului pe care faraonul trebuia să îl parcurgă după moarte.
Mormântul cel mai cunoscut este al lui Tutankhamon. Spre deosebire de majoritatea mormintelor regale, acesta a fost descoperit aproape intact în 1922 de Howard Carter. Intrarea fusese acoperită de aluviuni, resturi provenite de la săparea unui mormânt ulterior și colibe ale muncitorilor, iar locul a fost în mare parte uitat.
Ghidul vorbește despre „aproape o tonă de aur” - peste 5.000 de obiecte au fost găsite în cele patru încăperi ale mormântului, iar sicriul interior al faraonului a fost realizat din 110,4 kilograme de aur masiv. Comorile au plecat spre muzeele din Cairo și Giza. Tutankhamon, însă, a rămas în Valea Regilor. Mumia sa se află într-o vitrină climatizată, chiar în mormânt. După atâtea măști, fotografii și reproduceri, întâlnirea cu trupul fragil al tânărului faraon reduce brusc legenda la dimensiunea unui om care a murit la aproximativ 18 ani.

Pana lui Maat și scarabeul care împinge soarele
În temple și morminte, Romani ne traduce simbolurile repetate pe pereți. În scena judecății, inima mortului era așezată pe un taler al balanței, iar pe celălalt se afla pana zeiței Maat, simbolul adevărului, ordinii și dreptății. Dacă inima era prea grea, sufletul nu putea intra în viața de apoi.
Scarabeul apare peste tot. Egiptenii observaseră gândacul împingând o bilă de bălegar și au asociat mișcarea cu drumul soarelui pe cer. Pentru că puii păreau să apară spontan din acea bilă, scarabeul a devenit un simbol al regenerării și al autogenerării divine.
Khepri reprezenta soarele dimineții, cel care renaște. Ra era zeul solar în deplina sa putere, iar Atum era asociat mai ales cu soarele care coboară spre apus. În Egiptul antic, o zi întreagă putea fi citită ca o poveste despre naștere, moarte și revenire la viață.
Zece dolari pentru o jumătate de oră pe Nil
Între temple și morminte, o plimbare de aproximativ 30 de minute pe Nil costă 10 dolari. Barca înaintează lent, iar pentru câteva minute Luxorul își schimbă ritmul. Pe un mal se văd hotelurile și orașul, pe celălalt terenurile agricole și munții în care au fost săpate necropolele.
Este cea mai liniștită parte a zilei. Nilul explică mai bine decât orice ghid de ce aici a apărut una dintre cele mai importante civilizații ale lumii. În afara fâșiei verzi create de apă începe imediat deșertul.

La un atelier de papirus, o tulpină este tăiată pentru a-i arăta secțiunea triunghiulară. Miezul este transformat în fâșii, așezat în straturi orizontale și verticale, presat și lăsat să se usuce. La un alt atelier, vânzătorii lovesc obiectele de piatră pentru a demonstra care sunt din alabastru și care sunt simple imitații.
Demonstrația culturală se transformă repede în negociere comercială.

Prețul se stabilește după turist
În afara siturilor arheologice, regulile sunt mai puțin clare. În multe magazine nu sunt afișate prețuri, bonurile fiscale lipsesc, iar suma cerută pare să se schimbe în funcție de client. Comercianții te privesc, îți evaluează hainele, grupul și disponibilitatea de a negocia. Dacă pari că ai bani, acela devine prețul.
Negocierea nu este o excepție, ci aproape o etapă obligatorie a cumpărăturii. Uneori este amuzantă. Alteori devine obositoare, mai ales după ore petrecute în soare.

După aproape cinci ore de vizite și alte aproape cinci ore de întoarcere, ajungem la resort noaptea. Excursia la Luxor nu este o zi de relaxare. Este lungă, fierbinte și uneori haotică.
Dar este și ziua în care Egiptul încetează să mai fie doar o destinație all-inclusive. Dincolo de piscinele și plajele din Hurghada se află un oraș în care istoria nu este închisă în vitrine. Este săpată în munți, ridicată în coloane și amestecată, fără menajamente, cu zgomotul prezentului. În concluzie, Luxorul nu este o destinație delicată. Este monumental, obositor, fascinant și comercial. Te lovește cu toată istoria sa, apoi îți cere bacșiș.
Ce trebuie să știi înainte de plecare
Excursia la Luxor nu este potrivită pentru o zi de odihnă. Înseamnă trezire în jurul orei 3:00–3:30, aproape zece ore petrecute pe drum și multe deplasări sub soarele puternic.
Apa, pălăria, încălțămintea comodă și hainele lejere sunt obligatorii. O baterie externă pentru telefon este utilă, la fel și sumele mici în dolari sau euro pentru activitățile opționale și bacșișuri.
Iarna și începutul primăverii oferă, de regulă, temperaturi mai ușor de suportat. Vara, căldura din Luxor poate deveni extremă.
După aproape cinci ore de vizite și alte aproape cinci ore petrecute pe drumul de întoarcere, ajungem la resort noaptea. Excursia la Luxor nu a fost o zi de relaxare. A fost lungă, fierbinte, solicitantă și, uneori, haotică.
Dar a fost și ziua în care Egiptul a încetat să mai fie doar o destinație all-inclusive.
Dincolo de piscinele și plajele din Hurghada se află un oraș în care istoria nu este închisă în vitrine. Este săpată în munți, ridicată în coloane și amestecată, fără menajamente, cu zgomotul prezentului.
Luxorul nu este o destinație delicată. Este monumental, obositor, fascinant și comercial. Iar după o asemenea zi, ceea ce îți rămâne în minte nu este alarma care a sunat la ora 3:00, ci faptul că ai stat, pentru câteva clipe, față în față cu 3.000 de ani de istorie.