Motorina s-a ieftinit peste tot în UE, dar nu și în România: prețul a urcat cu 1,6% în mai

Sursǎ foto: Pixabay.com

Motorina s-a ieftinit peste tot în UE, dar nu și în România: prețul a urcat cu 1,6% în mai

Cuprins Articol:
România a fost singura țară din Uniunea Europeană în care prețul motorinei a crescut în luna mai 2026 față de luna aprilie, potrivit datelor Eurostat. În timp ce la nivelul UE motorina s-a ieftinit cu 5,8% de la o lună la alta, în România prețul a urcat cu 1,6%.

Datele publicate luni de Eurostat și citate de Agerpres arată că, în ritm anual, combustibilii și lubrifianții pentru transportul personal s-au scumpit în toate statele membre ale Uniunii Europene.

În România au fost printre cele mai mari scumpiri anuale la combustibili

La nivelul Uniunii Europene, prețurile combustibililor și lubrifianților pentru transportul personal au crescut cu 20,7% în mai 2026 față de aceeași lună din 2025. Ritmul este apropiat de cel din aprilie, când avansul anual a fost de 20,8%, dar peste cel din martie, de 12,9%.

În patru state membre, creșterile anuale au depășit 30%: Bulgaria, cu 33,9%, Luxemburg, cu 32,2%, Lituania, cu 30,8%, și România, cu 30,4%.

Cea mai mică majorare anuală a fost înregistrată în Ungaria, de 3,5%. În celelalte state UE, creșterile au variat între 12,7% în Polonia și 29,2% în Franța.

Motorina s-a ieftinit în peste tot în UE, dar s-a scumpit în România

Pe categorii de combustibili, prețul motorinei în Uniunea Europeană a crescut cu 29% în mai 2026 față de mai 2025. Prețul benzinei a urcat cu 16,2% în același interval.

Comparația lunară arată însă o evoluție diferită. În mai 2026 față de aprilie 2026, motorina s-a ieftinit cu 5,8% la nivelul UE. România a fost singura excepție, cu o creștere de 1,6%.

Cele mai mari scăderi lunare ale prețului motorinei au fost în Germania, de 11,9%, Grecia, de 8,5%, Estonia, de 8,4%, și Irlanda, de 8,1%. Cele mai mici scăderi au fost consemnate în Bulgaria, de 0,7%, Ungaria, de 0,9%, și Cipru, de 1,5%.

Benzina s-a scumpit în România cu 6,2% într-o lună

La benzină, prețurile au crescut în 23 de țări ale Uniunii Europene între aprilie și mai 2026. La nivelul UE, avansul lunar a fost de 0,8%.

În România, benzina s-a scumpit cu 6,2% de la o lună la alta, una dintre cele mai mari creșteri raportate în UE. Creșterile au variat între 0,1% în Croația și Ungaria și 6,9% în Italia.

În trei state membre, benzina s-a ieftinit în mai față de aprilie: Germania, cu 5,6%, Irlanda, cu 2,0%, și Suedia, cu 0,7%.

Datele Eurostat arată că România a avut în mai o evoluție nefavorabilă față de media europeană atât la motorină, unde a fost singura țară cu scumpire lunară, cât și la benzină, unde creșterea de 6,2% a fost aproape de cel mai mare avans din UE.

Personalizate pentru tine