Actionarii societatii ONT Carpati vor discuta contractarea, de catre societate, a unui credit in valoare de 8,3 milioane euro de la Bank of Cyprus, pentru restituirea imprumuturilor bancare si satisfacerii creantelor societatii, a anuntat compania intr-un comunicat remis Rasdaq, informeaza NewsIn.

Actionarii ONT Carpati vor lua in discutie, in adunarea generala ordinara a actionarilor (AGP), convocata pentru data de 4 decembrie 2006, garantarea eventulului imprumut care va fi contractat de la Bank of Cyprus prin gaj asupra hotelului New Montana din Sinaia, aflat in proprietatea societatii, cesiunea drepturilor de creanta-incasare care decurg din litigiul aparut intre ONT Carpati, in calitate de reclamant, si Astra Trading, BCR si AVAS, in calitate de parati, cesiunea veniturilor pe care ONT Carpati le are de incasat de la Societatea Companiilor Hoteliere Grand (GHES), proprietarul hotelului JW Marriott din Bucuresti, pana la suma de 26 milioane de euro plus dobanda aferenta, gajarea partilor sociale detinute de ONT Carpati la GHES, reprezentand 30% din capitalul social al societatii si gajarea actiunilor detinute de New Marathon LTD la ONT Carpati, reprezentand 72,9% din capitalul social al societatii.

Adunarea generala extraordinara a actionarilor (AGEA) ONT Carpati, convocata la aceeasi data, va lua in discutie participarea ONT Carpati la constituirea unei societati comerciale cu raspundere limitata, in calitate de actionar majoritar.

Societatea turistica ONT Carpati a inregistrat, dupa primele noua luni, pierderi de 1,92 milioane lei, la o cifra de afaceri de 9,15 milioane lei. Veniturile totale ale ONT Carpati, in primele noua luni ale anului 2006, au fost in valoare de 9,31 milioane lei, iar cheltuielile totale, de 11,21 milioane lei.

Adunarea generala extraordinara a actionarilor a societatii de turism ONT Carpati a aprobat, la jumatatea lunii septembrie, contractarea de catre companie a unei linii de credit de minimum patru milioane euro de la Bank of Cyprus.

Actionarii ONT Carpati au decis, pe 9 septembrie 2006, si cesiunea drepturilor de creanta-incasare care decurg din litigiul aparut intre ONT Carpati, in calitate de reclamant, si Astra Trading, BCR si AVAS, in calitate de parati, pentru garantarea platii si indeplinirii in intregime a obligatiilor ce vor fi asumate prin contractul de imprumut cu Bank of Cyprus. Anul trecut, ONT Carpati a mai contractat un credit, de trei milioane de euro, de la Bank of Cyprus, pentru achitarea datoriilor catre stat, ca si pentru lucrari de modernizare.

ONT Carpati detine o participatie de 30% din actiunile JW Marriott Bucharest Grand Hotel, precum si hotelul New Montana din Sinaia, ambele detineri fiind folosite pentru garantarea imprumutului.
In primul semestru al anului 2006, ONT Carpati a inregistrat pierderi de 600.000 lei si o cifra de afaceri neta de 6,1 milioane lei. In 2005, ONT Carpati a inregistrat pierderi de patru milioane lei si o cifra de afaceri neta de 11,37 milioane lei.

Actionariatul companiei ONT Carpati este format din New Marathon Tours LTD (72,90%), companie inregistrata in Cipru, Gheorghe Racaru (5,27%), alti actionari (21,83%). Tour-operatorul ONT Carpati a fost infiintat in urma cu 70 de ani, iar parteneriatul cu New Marathon Tours LTD dateaza din anul 2000. Compania New Marathon LTD a fost infiintata in anul 1989, iar valoarea activelor sale este de peste 140 milioane dolari, compania fiind prezenta pe mai multe piete turistice, printre care Cipru, Liban, Romania si Egipt.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri