Compania specializata in gestionarea flotelor auto, Fleet Management Services (FMS), estimeaza ca va termina anul 2006 cu o cifra de afaceri de 2 milioane dolari, iar la anul si-a propus dublarea numarului de vehicule pe care le are sub contract potrivit oficialilr companiei.

Dupa primele unsprezece luni ale anului cifra de afaceri a FMS a ajuns la 1,6 milioane dolari, iar compania asigura in prezent management integral pentru un total de 2.500 de automobile din flote auto, cu 85% mai multe fata de aceeasi perioada a anului 2005, cand gestiona un parc de 1.350 de vehicule.

In ultimele luni ale acestui an, FMS a semnat contracte noi cu companii precum Bricostore, Robert Bosch, Buderus Romania sau M-I Petrogas. "Rezultatele obtinute la finele acestui an, precum si faptul ca in acest moment FMS are in derulare negocieri pentru incheierea de contracte cu flote care totalizeaza circa 1500 de vehicule, ne indreptatesc sa credem ca tendinta pietei romanesti in privinta externalizarii administrarii flotelor auto este pozitiva si va marca o accelerare in cursul anului 2007, cand previzionam ca vom avea sub contract aproximativ 5000 de vehicule", precizeaza directorul executiv al FMS, Daniel Ivan, intr-un comunicat remis NewsIn..

Citeste si:

Reprezentantul FMS e de parere ca aderarea la UE va impulsiona piata gestionarii flotelor auto, deoarece dificultatilr survenite din alinierea la standardele, practicile si directivele impuse de UE vor determina companiile sa lase responsabilitatea administrarii flotelor auto in grija unor firme specializate.

Ivan adauga ca integrarea va intensifica relatiile de concurenta dintre firme, iar cei mai castigati vor fi cei care se vor concentra cel mai bine pe afacerea proprie si vor lasa serviciile auxiliare, cum ar fi managementul flotelor, in grija firmelor specializate.

Fleet Management Services are patru birouri in tara (Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara) iar la anul va mai deschide inca trei patru birouri regionale. FMS activeaza de zece ani pe piata romaneasca unde ofera servicii de administrare a flotelor auto si servicii de inchirieri de masini pe termen lung (intre un an si cinci ani).