Compania miniMAX DISCOUNT continua expansiunea nationala prin deschiderea unui nou magazin de tip discounter la Hunedoara. Magazinul implica o investitie de 750.000 euro, reprezentand un spatiu comercial modern, curat si echipat conform standardelor europene, cu suprafata de vanzare de 1.000 mp, 6 case de marcat si 80 de locuri de parcare.

Oferta de produse cuprinzand 1.250 de articole urmareste a intruni cel mai bun raport calitate-pret si acopera necesarul zilnic prin: fructe si legume, carne proaspata, mezeluri, produse lactate, produse congelate, alimente de baza, bauturi, tutun, spirtoase, cosmetice si detergenti, produse de uz casnic, precum si articole nealimentare. miniMAX DISCOUNT promoveaza inclusiv sortimentul de marci proprii dezvoltate in parteneriat cu furnizori locali.

Ales ca locatie datorita dinamismului cu care se dezvolta si al raspunsului prompt din partea autoritatilor locale, orasul Hunedoara se inscrie in strategia companiei miniMAX DISCOUNT de a se extinde in orasele cu peste 20.000 de locuitori, urmarindu-se practic crearea unei facilitati moderne de comert pentru consumatorii aflati in zonele ocolite inca de marile concerne internationale.

Citeste si:

“Aducem in acest oras o noutate comerciala constand intr-un magazin modern in regim de autoservire, echipat conform standardelor europene si ne concentram pe un sortiment de produse avantajos din toate punctele de vedere pentru consumatorii cu venituri medii si mici. Prin introducerea politicii noastre de discount in comercializarea bunurilor de larg consum raspundem cel mai bine realitatilor romanesti,, unde cheltuielile lunare ale unei familii sunt alocate in proportie de peste 50% produselor alimentare, reprezentand cea mai mare rata europeana la acest moment”, a precizat Rainer Exel, director general al companiei miniMAX DISCOUNT.

Odata cu lansarea noului magazin, miniMAX DISCOUNT creeaza 20 locuri de munca, cu posibilitati de recunoastere individuala a celor mai eficienti angajati. Lansarea din Hunedoara va fi urmata in 2007 de inaugurarile magazinelor miniMAX DISCOUNT din Brasov, Buzau, Campulung Muscel, Cernavoda, Mangalia, Navodari, Oltenita, Ovidiu, Petrosani, Pucioasa, Rasnov, Slatina2 si Turnu Magurele.

Administratia centrala a companiei se afla in Bucuresti, unde dispune de un depozit de 15.000 mp, spre a face fata deservirii intregii retele miniMAX DISCOUNT, care intr-un prim stadiu, mai include 4 filiale in Calarasi, Slatina, Targoviste si Urziceni. Stadiul final al retelei vizeaza deschiderea a peste 100 de magazine.