Potrivit directorului Medcenter, pentru cea de-a doua jumatate a anului, investitiile vor fi orientate spre deschiderea a trei centre noi, estimandu-se pentru 2007 o valoare a cifrei de afaceri de 24 milioane de lei.

Medcenter a inregistrat peste 30 de mii de pacienti in primele sase luni ale acestui an, iar cele mai mari cresteri au fost realizate pe partea de servicii de laborator, datorita investitiei in noile echipamente medicale, diversificarii gamei de servicii medicale, precum si dezvoltarii fortei de vanzari la nivelul fiecarui centru.

Potrivit celor de la Medcenter, cresterea cifrei de afaceri a fost influentata si de dezvoltarea retelei de puncte de recoltare din teritoriu, in special in mediul rural. "Am initiat oferirea nu doar de servicii de laborator, ci si de alte servicii medicale care se pot efectua pe teren, precum ecografie mobila, spirometrie, audiometrie sau E.K.G.”, a declarat directorul general, dr. Florin Ioan Balanica.

Citeste si:

Medecenter face parte din Medicarom Group si are o retea de opt centre medicale si sapte laboratoare de analize in Bucuresti, Buzau, Focsani, Braila, Iasi, Baia Mare si Cluj.

Compania efectueaza anual circa 3.000.000 de analize medicale si livreaza servicii medicale pentru aproximativ 60.000 de pacienti. Cifra de afaceri a Medcenter pentru anul 2006 a fost de 17 milioane de lei.