Presedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, a declarat, joi, ca nu a incasat toti banii in urma vanzarii a 75% din actiunile companiei The Rompetrol Group NV. Patriciu a spus ca doar o parte din bani au fost incasati, restul urmand sa-i revina dupa ce Comisia Europeana (CE) va aviza tranzactia.

CE isi da avizul in astfel de cazuri in termen de 45-60 de zile de la efectuarea tranzactiei.

Agentia de rating Fitch a apreciat ca valoarea preluarii a fost de 2,15 miliarde de dolari, in conditiile in care valoarea de piata a Grupului Rompetrol in cadrul tranzactiei a fost de 3,6 miliarde de dolari.

Compania KazMunaiGaz din Kazahstan a semnat cu Rompetrol Holding Olanda un contract de preluare pentru 75% din actiunile companiei The Rompetrol Group NV.