Acesta va coordona atat operatiunile comerciale, cat si cele operationale, conduse pana acum de Manuela Voicila. Astfel, functia preluata de Damian va reuni cele doua pozitii existente anterior, de country general manager si director general al diviziei operationale.

"Am adaptat actuala structura organizationala unei strategii unitare de dezvoltare. Avand in vedere experienta anterioara si rezultatele remarcabile obtinute, atat in directia comerciala, cat si in cea operationala, sunt convins ca Dragos Damian va coordona cu succes intreaga noastra activitate in Romania", a declarat Belcik, manager regional pentru Balcani pentru activitatile comerciale din Romania, Bulgaria si Moldova.

Pozitia de director general al diviziei operationale a fost ocupata anterior de catre Manuela Voicila, contractul sau de management incheindu-se la 1 aprilie 2008, in baza unui acord comun.

Citeste si:

Dragos Damian (foto), 40 de ani, este absolvent al Universitatii de Medicina din Cluj. A lucrat in industria farmaceutica din Romania din 1994, cand a inceput cu Roche, promovand in organizatie pana la pozitia de medical manager. Intre 1999 si 2004, a condus biroul reprezentativ al Menarini/Berlin Chemie.

Apoi s-a mutat la Terapia, unde a ocupat postul de director comercial. In 2006, Ranbaxy a cumparat compania iar Damian a fost numit CEO al noii entitati.

La sfarsitul lunii trecute, Damian a incheiat colaborarea cu Terapia Ranbaxy, functia de director general al companiei producatoare de medicamente urmand a fi ocupata de Mahendra Bharadway.