Nominalizarea va fi supusa aprobarii ICC pe data de 13 iunie, iar daca i se va da curs, Carl Salans va ocupa functia de presedinte al Curtii Internationale de Arbitraj incepand cu 1 iulie si pana la sfarsitul acestui an, cand va fi numit un presedinte permanent.

Carl F. Salans a fondat firma Salans, la Paris, in urma cu 30 de ani, impreuna cu Eliane Heilbronn si Jeffrey M. Hertzfeld.

Salans este specialist in arbitraj international. In ianuarie 2000, a devenit membru, iar in ianuarie 2003 a fost numit vicepresedinte al Curtii Internationale de Arbitraj de pe langa Camera Internationala de Comert. Este membru al Asociatiei Franceze de Arbitraj, al Asociatiei Elvetiene de Arbitraj, al Curtii de Arbitraj International din Londra si al Societatii Americane de Drept International. Carl F. Salans este si arbitru supleant la Tribunalul de la Haga in cauza "United States – Iran Claims".

Salans a avut o cifra de afaceri de 282 milioane dolari in 2007, la nivel global, ceea ce reprezinta o crestere de 37% fata de 2006, cand firma a avut o cifra de afaceri de 206 milioane dolari. Toate cele 18 birouri ale Salans au contribuit la cresterea cifrei de afaceri, cele din CIS (Comunitatea Statelor Independente) si Europa Centrala si de Est inregistrand, in mod special, cresteri puternice, lucru care arata flexibilitatea pietelor cu potential ridicat de dezvoltare, pe fondul crizei internationale a creditelor.

Pietele principale din Londra, Paris si Berlin au inregistrat si ele cresteri importante, intrucat clientii au continuat sa caute experienta firmei in probleme locale combinata cu experienta transfrontaliera. 84% din veniturile provenite de la primii 250 de clienti sunt generate de proiecte care implica mai mult de un singur birou.

Citeste si:

La nivel international, firma a crescut in toate zonele de practica, cele mai importante fiind zona de M&A, tranzactii din domeniuil bancar si real estate. Profitul per partener a crescut cu peste 30% in 2007.

Salans are peste 750 de avocati la nivel international, din care 176 sunt parteneri, care opereaza in cele 18 birouri din cele 17 tari in care firma este prezenta.

In Romania, biroul din Bucuresti al casei de avocatura Salans a inregistrat o crestere de 50% anul trecut, fata de 2006, depasind astfel, din punct de vedere procentual, ritmul de crestere al firmei, la nivel international, potrivit datelor furnizate agentiei NewsIn de Salans Romania.

Domeniile care au reprezentat cele mai importante surse de venit au fost finantarile imobiliare, tranzactiile si achizitiile (M&A), energie si competitie. Ca urmare a cresterii cifrei de afaceri, Salans Romania si-a marit echipa, angajand noi avocati si promovandu-i pe cei existenti. Salans are o echipa de peste 35 de avocati in Bucuresti.

Printre cei mai importanti clienti ai sai din Romania se numara The Rompetrol Group, Renault, Delphi, Electrabel, Heitman, A&D Pharma, AIG/Lincoln, Bank Austria Creditanstalt, General Electric Real Estate, Flamingo International, AVIVA, Anchor Grup, si Bouygues.