Omul de afaceri american John Perez care a cumparat fabrica ARO de la Campulung-Muscel incearca sa convinga pe toata lumea ca este un investitor serios. El a prezentat noul model ARO destinat pietei americane. Modelul este unul spartan din punct de vedere al dotarilor si prelucrarii, dar reprezinta un pas inainte fata de modelele clasice ale constructorului de la Campulung-Muscel. Cu masina prezentata la inaugurarea primului showroom ARO, Perez incearca sa convinga de faptul ca a facut investitii: intr-un nou motor, in noi componente, in testari de siguranta si de mediu. AVAS pare multumit de faptul ca la ARO se mai intampla ceva, in conditiile in care in primele sase luni ale anului, fabrica de la Campulung-Muscel a vandut doar 11 masini.
In prezenta patronului John Perez, firma ARO Crosslander a inaugurat, miercuri, prima sa reprezentanta exclusiva, Max Motors, in Romania, un showroom amplasat in comuna Saftica. Investitia pentru prima reprezentanta Aro Crosslander de la Bucuresti a fost de 200.000 euro. Pe langa vechile modele a fost prezentat si unul special destinat pietei americane. John Perez a spus ca acesta va fi comercializat pe piata americana incepand din octombrie.

Modelul nou 244X este derivat din ARO 244, fiind mai lung cu 250 mm. Modelul este echipat cu un motor Ford V6 de patru litri si 208 cai putere, cuplat la o transmisie automata. Comercializarea pe piata Statelor Unite va avea loc la un pret de aproximativ 24.000 de dolari. Automobilul a primit derogare de la autoritatile americane, pentru 2005 si 2006, in ceea ce priveste dotarea cu airbaguri, pentru ca va fi comercializat in mai putin de 5.000 de unitati anual. Mai exact vor fi comercializate doar 500 de bucati pe piata americana. Aceasta in conditiile in care Perez afirma ca au fost facute investitii in circa 150 de distribuitori pe piata americana. Fiecaruia dintre acestia le-ar reveni trei masini si o treime in urmatorii doi ani.

Tinta lui Perez este americanul ce vrea o masina care sa treaca peste orice obstacol si care nu este pretentios la calitate. Calitate care inca sufera: unele parti ale tablariei par lucrate cu ciocanul, plasticul se desprinde in interior, urme de rugina apar la imbinari. Iar pretul nu este unul deosebit de atractiv. Un american poate cumpara cu 21-24.000 dolari o masina de teren Suzuki Grand Vitara sau o Mazda Tribute (20-24.000 dolari) sau un Hummer H 3 cu 28.935 dolari. Perez este optimist si precizeaza ca productia ARO va atinge aproximativ 4.000 de unitati anual, dar capacitatea uzinei din Campulung poate ajunge la 10-12.000 de unitati. ARO Crosslander va incerca sa vanda aproximativ 1.000 de masini pe piata autohtona, aproape 2.000 in Venezuela si in jur de 1.000 in tarile din Orientul Mijlociu. Anul acesta, in primele sase luni, ARO a reusit sa realizeze contraperformanta de a comercializa numai 11 vehicule pe piata romaneasca.

Nici in 2004 firmei nu i-a mers prea bine. Societatea ARO Campulung a consemnat, anul trecut, pierderi totale de circa 4,3 milioane de euro.

Cum s-a privatizat ARO cu John Perez

Crosslander USA este o societate mixta formata din grupul brazilian Samambaia si firma americana Lacaro Auto Distributors, a preluat, in luna septembrie a anului 2003, pachetul de actiuni detinut de stat la Aro Campulung, respectiv 68,7% din capital.

Compania s-a angajat sa plateasca 15,8 milioane de dolari pentru pachetul de actiuni si investitii, suma la care se adauga alte 11,4 milioane de dolari in contul datoriilor si creditelor comerciale ale uzinei. Compania a intarziat mult efectuare investitiilor conform contractului de privatizare.

Pana la 5 ianuarie 2005, Crosslander trebuia sa asigure un capital de lucru de trei milioane de euro si sa faca dovada unor investitii de doua milioane de euro. Mai mult, a vandut Fabrica de Scule si Matrite, desi acordul de privatizare prevedea ca acest activ nu poate fi vandut. AVAS a cerut in consecinta ca investitorul sa achite si contravaloarea de 2,7 milioane de euro a acestei fabrici.

AVAS a fost binevoitoare cu investitorul american si a extins termenul pana la care Crosslander trebuie sa faca dovada indeplinirii acestor obligatii pana la 3 iunie. John Perez sustine ca investitiile prevazute in contractul de privatizare au fost depasite. Conform patronului ARO Crosslander, la sfarsitul lunii mai, firma americana a investit la societatea din Campulung-Muscel peste noua milioane de dolari, din care 2,7 milioane de dolari in acest an.

Desi a avut numeroase probleme legate de neindeplinirea conditiilor de privatizare, la ceremonia de ieri au fost prezenti si reprezentanti ai AVAS. Acest lucru a fost subliniat de patronul Crosslander. "In prezent nu mai avem probleme cu cei de la AVAS, acum suntem parteneri de afaceri. In afara unei singure fabrici nu am mai vandut nimic din bunurile ARO Campulung si am pastrat oamenii", a declarat Perez.

Problemele persista

Dar problemele par sa nu se termine pentru ARO. Recent , pe 19 iulie, Consiliul Concurentei a anuntat investigatii la ARO Campulung legat de ajutoarele de stat pe care aceasta firma le-a primit. Se va analiza compatibilitatea acestor ajutoare cu un mediu concurential normal. Nici obiectivele de productie pe care Perez le-a promis nu par foarte usor de ajuns. Deocamdata, muncitorii de la ARO someaza si asteapta primele 90 de motoare Ford pentru a asambla primele masini pentru Statele Unite. Ele vor veni la sfarsitul lunii august si, in functie de reactia pietei americane, va continua sau nu exportul. "Pe langa motoare, Perez trebuie sa asigure fonduri pentru celelalte repere ale masinii", ne spune liderul sindical de la ARO, Gheorghe Apostu. Muncitorii de la ARO vor sa creada in succesul masinii, pentru ca s-au saturat sa nu-si mai primesca salariile de luni de zile. Apostu ne-a spus ca exista restante salariale din noiembrie anul trecut.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri