Liderul Sindicatului „Siderurgistul”, Petru Vadios, a declarat ca a reusit sa semneze contractul pana nu a fost prea tarziu.

„Dupa o perioada in care nu am putut sa incheiem un nou contract de munca colectiv, din cauza obstructionarilor celuilalt sindicat de la ArcelorMittal , „Solidaritatea”, am reusit sa-l incheiem, pana nu a fost prea tarziu”, a spus Vadios, citat de NewsIn.

Potrivit lui Vaidos, noul contract colectiv de munca de la ArcelorMital Hunedoara este mult mai bun decat cel de la nivel national.

Citeste si:

„Avem stipulat ca, in caz de trimitere a oamenilor in somaj tehnic, pe langa 75 % din salariul de incadrare, siderurgistii sa mai primeasca si sporul de vechime, care se ridica la 20-22 % din salariul de incadrare. In caz de disponibilizari, oamenii vor primi sume fixe, cuprinse intre 140 si 160 de milioane de lei vechi, plus 12 luni vor primi bani de somaj.

Pentru luna decembrie, fiecare salariat va merge in concediu prin rotatie, cam 5 zile fiecare, pentru a nu suferi nimeni din cauza situatiei care exista in prezent la nivel mondial. Suntem intr-un diaolog continuu cu administratia combinatului de la Hunedoara, pentru a fi uniti in aceste momente de criza”, a declarat Petru Vaidos.

Directorul general al ArcelorMittal Hunedoara, Remus Patan, a confirmat ca s-a semnat contractul colectiv de munca pentru 2009.