Retailerul Metro Cash&Carry isi va reduce cu cinci ore orarul de operare in unitatile din Capitala, renuntand la programul non-stop introdus in urma cu un an si jumatate, insa, pentru moment, retailerul nu are in plan concedieri.
„Nu am renuntat la programul non-stop pentru a reduce numarul de angajati, ci din alte doua motive: in acest interval orar (24:00-05:00), numarul clientilor era foarte scazut si genera doar 1% din totalul vanzarilor din ziua respectiva. In al doilea rand, ne confruntam cu furturi foarte mari in acel interval”, au declarat reprezentantii Metro.

In ciuda reducerii programului de functionare, Metro nu va concedia pentru moment niciun angajat. „Cele cinci ore nu reprezinta practic o tura, iar atunci cand am introdus programul non-stop nu am angajat oameni noi, asa ca nu vor fi concedieri. In urma cu un an si jumatate, cand am introdus programul non-stop, numarul oamenilor pe tura s-a micsorat, iar acum vor reveni la numarul initial”, mai spun oficialii Metro.

Chiar daca, odata cu decizia de a reduce programul, Metro Cash&Carry nu va renunta la niciunul din angajatii sai, reduceri de personal pot fi facute, dupa 20 martie cand are loc intrunirea boardului Metro. „La nivel de grup, Metro AG va concedia 15.000 de angajati, ca parte din planul de reducere a costurilor, intitulat Shape 2012. Pe data de 20 martie va avea loc o intalnire a boardului Metro, unde se va stabili cati angajati vor fi disponibilizati in fiecare tara, si implicit in Romania”, au mai declarat reprezentantii companiei.

Metro Cash&Carry Romania, companie a grupului german Metro, numara in prezent 24 de magazine, cu o suprafata totala de vanzare de 168.000 mp. Metro Cash&Carry s-a lansat oficial in Romania in luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distributie din Bucuresti.

Reprezentantii Metro au anuntat, la inceputul acestui an, ca in 2009 compania va renunta atat la planurile de extindere a retelei, dar si la lucrarile de reamenajare a magazinelor deja deschise.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri