Valorificarea Activelor Statului a primit in cursul zilei de joi, 21 mai 2009, o scrisoare din partea conducerii Alenia Aeronautics prin care aceasta isi exprima intentia de a continua procesul de privatizare a Avioane Craiova SA.

Ca raspuns la decizia AVAS de prelungire a valabilitatii ofertei de privatizare cu 15 zile, Alenia Aeronautics s-a angajat sa depuna oferta finala, imbunatatita si irevocabila, asa cum a fost solicitata de Autoritate, pana miercuri, 27 mai a.c.", mai scrie NewsIn.

Alenia si-a aratat disponibilitatea de a continua negocierile cu AVAS incepand cu a doua jumatate a lunii iunie, dupa ce va efectua o noua analiza, la fata locului, asupra investitiilor necesare la Avioane Craiova pentru indeplinirea componentei militare a planului de afaceri propus.

AVAS a decis in sedinta Colegiului Director din 12 mai prelungirea cu 15 zile a termenului de valabilitate a ofertei pentru Avioane Craiova, respectiv pana la data de 1 iunie.

Potrivit AVAS, s-a decis acordarea acest ultim termen de doar 15 zile, avand in vedere, pe de o parte, situatia economico-financiara a societatii care nu mai poate permite noi amanari si, pe de alta parte, interesul crescut al salariatilor pentru finalizarea contractului, trecerea societatii in proprietate privata si crearea premiselor pentru dezvoltarea societatii.

Pe 7 mai AVAS a solicitat companiei Alenia Aeronautica S.p.A. depunerea ofertei finale.

Procesul de privatizare al S.C. Avioane Craiova S.A. a fost reluat in luna octombrie 2008 prin publicarea anuntului de vanzare a pachetului de actiuni detinut de AVAS. Au fost cumparate patru dosare de prezentare, iar dupa mai multe prelungiri succesive, termenul limita de depunere a ofertelor a fost 30 ianuarie 2009. Pana la data limita s-a depus o singura oferta de cumparare din partea firmei Alenia Aeronautica S.p.A. Italia.