Cresterea a fost sustinuta de segmentul de retail - dublare fata de 2008, de avansul peste 80% pentru segmentul corporate, dar si intrarea in semestrul doi in valorile bugetate a proiectelor noi din 2010, potrivit unui comunicat de presa emis de companie. Cele trei proiecte dezvoltate anul trecut au fost Centrul de Dializa, Centrul de Litotritie si preluarea Laboratorului din cadrul Institutului National de Neurologie.

"Pentru 2010, ne propunem o crestere cu 50% a cifrei de afaceri, avans sustinut o parte de centrele existente, printr-o diversificare a serviciilor oferite, iar pe de alta parte, prin aportul adus de proiectele noi. In fiecare an am reusit sa mentinem rata profitului pozitiva, desi in anul 2008 si 2009 am avut investitii de peste 5 milioane de euro, profitul fiind o sursa de finantare pentru proiectele dezvoltate, care nu au inregistrat intarzieri", a declarat Robert Serban (foto), actionar in cadrul Gral Medical.

Planul investitional pentri 2010 vizeaza deschiderea a doua noi centre pentru care s-au bugetat 3,5 milioane de euro. Tot anul acesta, actionarii Gral Medical intentioneaza demararea lucrarilor la un nou spital privat, in zona Pietei Alba Iulia din Capitala, proiect cifrat la 25 de milioane de euro.

In prezent, reteaua Gral Medical numara 17 centre medicale, dintre care 10 laboratoare, 4 clinici, 1 centru de imagistica medicala si 2 centre de radiologie dentara in Bucuresti, precum si in judetele Prahova, Dolj, Sibiu si Arges. Corpul medical al companiei numara 450 de medici si asistente.