Demarata in aprilie anul acesta, in plina criza, cea mai recenta afacere a lui Dinu Patriciu - lantul de magazine Mic.Ro - a facut valuri in retailul romanesc. In numai patru luni de la deschiderea primului magazin, reteaua numara in prezent peste 100 de unitati. Obiectivul pentru 2012 este de 2.000, ceea ce va face din Mic.Ro cel mai extins retailer la nivel national, in conditiile in care in prezent ceilalti jucatori - cu formate tip discount/supermarket/hipermarket/cash&carry - nu vor putea sa-l concureze.

Pe cat de fulminanta a fost cresterea business-ului, pe atat de retinut in declaratii este Dan Ionescu (foto), fost director operational in cadrul Rompetrol, actualmente CEO al Mercadia Holland BV, companie de retail fondata de Patriciu. Ionescu se ocupa de dezvoltarea retelei Mic.Ro, dar si a caselor de pariuri Bet Cafe Arena. In plus, la jumatatea lunii trecut, Mercadia a anuntat achizitia lantului de 32 de discountere MiniMax, preluata de la un grup de investitori austrieci.

Seful magazinelor lui Patriciu: MiniMax era o alternativa, ne-am uitat si dupa alti discounteri

Seful magazinelor lui Patriciu: MiniMax era o alternativa, ne-am...

Am pasit pe poarta Cubic Building, acolo unde ma voi intalni cu Dan Ionescu, aproape de ora inchiderii, cand traficul se aglomerase odata cu valurile de masini care se veneau dinspre Pipera-Tunari. Aflata in imediata apropiere a unei benzinarii, cladirea in forma de cub, proaspat data in folosinta, pare a nu fi prea populata: doua-trei masini in parcare, iar la intrare – doi paznici. De la ei aflu ca sediul Mercadia este la primul etaj.

In lift, un afis arata numarul "bifat" de magazine deschise pana la sfarsitul lunii august: 100. Pe holurile primului etaj se fac inca mici lucrari de interior, dar angajatii sunt deja instalati in birourile din spatiile largi, cu un puternic aer corporatist.

Wall-Street: Cum s-a nascut ideea de Mic.Ro?

Dan Ionescu: Din doua motive. Primul a decurs din faptul ca magazinul de convenienta era Cenusareasa activitatii de retail modern, neexistand, din diverse motive - si asta poate a creat oportunitatea unui business in zona asta -, o transpunere in zona de convenienta a ceea ce inseamna retailul modern astazi. Era o discrepanta atat de mare intre ceea ce se intampla in retailul modern si ceea ce se intampla in retailul de conveninenta, incat comportamentul omului fata de marfa tindea catre retailul modern. Consumatorul dorea ca magazinul de proximitate sa fie un loc prietenos, unde gasesti produse de stricta necesitate, care sa-ti permita sa-ti economisesti timp si bani.

Al doilea motiv a fost acela ca la momentul respectiv nu exista un alt integrator pe piata, sub umbrela caruia sa fie reunite magazine de convenienta. Noi intotdeauna am fost trendsetteri.

Wall-Street: Cine au fost creatorii ideii de lant de magazine de convenienta?

Dan Ionescu: Ideea de Mic.Ro s-a nascut la un pahar de vorba, iar apoi discutia s-a prelungit pe parcursul mai multor saptamani, timp in care s-a cristalizat acest business - din ce-am povestit, din ce-am vazut poate si in alte tari. Nu am avut neaparat un model, am inteles despre modul in care fiecare popor are o anumita cultura si cum fiecare popor interactioneaza cu marfa. Intr-un fel actioneaza in Germania, altfel in Franta sau Grecia. Noi, romanii, suntem prietenosi, ne place sa povestim lucrurile, de aici si ideea de a crea o relatie intre bacanul de la Mic.Ro si clientii sai.

Wall-Street: Demararea acestei afaceri in plina criza este curaj sau mai degraba exploatarea unei oportunitati nascute tocmai de aceasta criza?

Dan Ionescu: Ca in orice business, trebuie sa te uiti la ambele laturi: la oportunitate si la capacitatea de a-ti asuma anumite riscuri. Oportunitatea este ca in zona business-ului modern, de convenienta, nu era indeajuns dezvoltat, nu era ceea ce-si dorea consumatorul de la magazinul de convenienta. Perioada prin care trecem este una incerta, care nu-ti permite sa te dezvolti orbeste fiindca lucrurile capata conotatii de la perioada la perioada, se schimba repede. De exemplu, chiar acum s-a intamplat deviatia de TVA (taxa pe valoare adaugata a crescut, de la 1 iulie, cu 5 puncte procentuale - n. red.), care afecteaza orice business.

O investitie este afectata daca de la o zi la alta isi schimba perspectiva cu inca 5%, in conditiile in care putine business-uri pe lumea asta au marje foarte mari. Trebuie, deci, sa fii precaut, trebuie sa intelegi si sa reactionezi intr-un timp relativ scurt pentru a-ti putea manageria corect expunerea pe care o ai.

Wall-Street: Pe ce mizati in extinderea Mic.Ro?

Dan Ionescu: Pentru Mic.ro avem in plan 2.000 de unitati in primii doi ani, deci vrem si mai mult de atat. Am inceput deja extinderea retelei in zonele din jurul Bucurestiului si am trecut de 100 de unitati. Noi, ca indivizi, putem sa emitem tot felul de pretentii, dar important este ca in spatele celor declarate sa se si intample ceva. Am crezut de cuviinta ca lucrurile sa inceapa sa mearga si apoi sa aratam ce-am facut.

Odata cu expansiunea in Bucuresti, vom continua cu extinderea in provincie. Mic.ro este destinat unei comunitati, un centru de unde sa se aprovizioneze 1.000 de familii - acestea sunt premisele de la care pleaca strategia de dezvoltare.

Magazinul este o bacanie, in care bacanul interactioneaza cu comunitatea, in sensul dezvoltarii relatiilor interpersonale care sa determine un anumit comportament in legatura cu marfa. Se simtea nevoia acestei legaturi dupa experienta shoppingului in hipermarketuri, care depersonalizeaza relatia cumparator-vanzator.

Wall-Street: Va asteptati la o dezvoltare mai rapida a retelei odata ce veti incepe francizarea?

Dan Ionescu: Nu este vorba despre o francizare propriu-zisa, ci despre ceea ce noi numim bacanie. Bacanul este om al locului, care primeste magazinul de la noi in forma si investitia pe care am conceptualizat-o noi, iar el devine partenerul nostru din perspectiva vanzarilor pe care el le face. Bacanul are deja o clientela si noi avem formatul. Nu ne dorim sa distrugem reteaua de magazine de convenienta care exista astazi, ci vrem sa o personalizam si sa o dezvoltam prin asocierea cu acesti bacani. Suntem in proces de identificare a acestor bacani. Sigur expansiunea va fi apoi mai rapida dupa identificarea acestor persoane.

Wall-Street: Este expansiunea acum, pe timp de criza, mai ieftina decat in 2008?

Citeste si:

Dan Ionescu: Toate magazinele functioneaza in spatii inchiriate. Cum nu sunt un expert in real estate, nu am un istoric in ceea ce priveste pretul din imobiliare. Ce am invatat in aceasta perioada este ca exista o perioada de inertie in ceea ce priveste modul de abordare al pietei de real estate al celor care joaca in aceasta piata. Cred ca pe masura ce ne mai afundam in criza, jucatorii din piata de real estate vor realiza incet-incet necesitatea repozitionarii lor in piata. Este loc de ajustare.

Wall-Street: Care este strategia pentru discounterele MiniMax? Veti continua planurile de extindere pana la 100 de magazine, asa cum anuntasera la inceput actionarii de la acea vreme?

Dan Ionescu: Daca vrei sa fii un jucator important, atunci cu siguranta trebuie sa incerci sa-ti masori capabilitatile cu ceilalti jucatori de pe piata fiindca altfel provocarea nu exista. Daca ceilalti au 100 de unitati, inseamna ca si noi vizam tot acelasi numar.

Wall-Street: La ce concluzii ati ajuns dupa primii doi ani de criza?

Dan Ionescu: Ca sa fiu sincer, lucrurile pe care le-am invatat inainte de criza se aplica cu succes si acum. Te comporti intr-un fel fata de un zvon, intr-un fel fata de o analiza, intr-un fel fata de aproapele tau, intr-un anumit fel in legatura cu marfa, gestionandu-ti bugetul familiei. Lucrurile astea sunt invatate inainte de criza.

In acest doi ani, lumea a inceput sa constientizeze ratiunea si necesitatea cheltuirii banului, mai echilibrat si mai asezat pe nevoia care este de stricta necesitate, in sensul in care vanzarea masinilor a scazut dramatic, la fel si volumul concediilor. Oamenii au inceput sa relationeze cu vremurile de acum, adica nu mai exista euforia perioadei in care consumul era pentru orice si cu orice pret. Poate si de aici ideea de Mic.Ro.

Wall-Street: Cum era consumatorul acum doi ani si cum este el acum?

Dan Ionescu: Omului ii placea sa-si petreaca jumatate de ora la shopping in hipermarket, sa-si umple cosul si portbagajul, ignorand faptul ca acelasi produs se gasea in imediata lui vecinatate. Pur si simplu nu-l interesa, avea alt comportament in legatura cu marfa. Hipermarketurile au fost ceva nou si am vrut sa ne cream o noua experienta fata de acest format.

Wall-Street: Credeti ca am ajuns in punctul maxim al crizei sau vedeti o inrautatire a situatiei?

Dan Ionescu: Cred ca daca nu reusim sa gandim un plan pe termen scurt si mediu de relansare economica, avand in vedere premisele societatii in ansamblul ei le ofera, cu cat mai tarziu, cu atat mai rau pentru noi. Inca nu am ajuns la punctul maxim al crizei.

Wall-Street: Care este cel mai dureros lucru pe care l-ati observat in ultima vreme la Romania, din punct de vedere economic?

Dan Ionescu: Pe mine ma intristeaza foarte mult, incepand sa fiu aproape de fenomenul producatorilor de produse alimentare si nealimentare, faptul ca pe piata gasim cartofi din Polonia, rosii din Turcia, faina din Olanda. Vedeam azi de dimineata, pe un post de televiziune, ca un studiu al MEMRB-ului spunea ca numai 10% sau mai putin din respondenti au reusit sa raspunda la intrebarea ce inseamna un produs bio. Preturile pentru aceste produse sunt foarte mari, tot din cauza unor politici incoerente in zona alimentara, in conditiile in cara Baraganul sau Campia de Vest nu au fost cultivate si fertilizate de cel putin 15 ani. Continuam sa ignoram si nu avem niciun fel de de reactie la cat de important ar putea fi acest curent care incepe sa prinda aripi in toata Europa.

Wall-Street: Ar trebui agricultorii romani sa se indrepte spre cultivarea de produse bio?

Dan Ionescu: Produsele bio sunt o oportunitate fantastica avand in vedere ca solul nu a fost tratat multa vreme. Noi avem o retea de trei magazine cu produse bio in Bucuresti, care tin de Mercadia - Biogood. Din pacate, produsele sunt aduse in proportie de 100% din import.
Acest business a fost demarat de unul dintre partenerii nostri, tot din Rompetrol, iar acum Mercadia a preluat business-ul. Va fi un lant paralel cu Mic.Ro – are alt consumator, portofoliu de produse, tintele sunt Bucurestiul si marile orase ale tarii.

Wall-Street: Cum ati facut trecerea de la industria petroliera la cea de retail pur?

Dan Ionescu: Nu a fost o trecere brusca, pentru ca industria petroliera, in zona de retail, gestionam magazinele din benzinarii, care sunt niste magazine de convenienta, chiar daca este vorba despre o altfel de convenienta. Viata nu te duce niciodata chiar unde te gandesti; este ca trenul in gara: ai optiunea sa te urci in el sau sau nu. Iar eu am ales sa urc.

“Diferenta intre petrol si retail este doar numarul zerourilor, in retail cifrele sunt mult mai mici, insa m-am obisnuit”, declara in urma cu cateva luni Ionescu. [Citeste aici despre afacerea caselor de pariuri Bet Cafe Arena.]

Dan Ionescu, fostul director operational al Rompetrol, vrea 60 mil. euro din pariuri sportive

Dan Ionescu, fostul director operational al Rompetrol, vrea 60 mil....

Grupul Mercadia Holland BV detine pachetele majoritare ale companiilor Mic.Ro Retail, Bet Cafe Arena si iLearn. Mic.ro Retail si-a inceput activitatea pe piata romaneasca de retail in luna aprilie a acestui an, prin lansarea unei retele de magazine de proximitate. In prezent, reteaua Mic.ro are 76 de unitati comerciale in capitala si are in plan deschiderea a 300 de magazine pana la finalul anului. Bet Cafe Arena, lansata in 2010, activeaza in industria jocurilor de noroc - in prezent fiind deschise 70 de astfel de cafenele pe intreg teritoriul tarii - iar iLearn, este o companie infiintata anul acesta, care ofera servicii de consultanta in domeniul resurselor umane.