Lidl a obținut alte două certificări BREEAM, cea mai lungă metodă de evaluare și certificare a durabilității clădirilor din lume, pentru două dintre clădirile din portofoliul său: sediul central din București și centrul logistic din Lugoj. Prima distincție a fost obținută de magazinul din cartierul Aviației, în 2019. Cele trei clădiri au obținut cele mai mari punctaje la categoriile din care fac parte. Astfel că Lidl devine retailerul cu cele mai sustenabile cladiri din Romania, conform BREEAM International New Construction.

Wall-Street: Certificarea BREEAM este deja un etalon în domeniul construcțiilor. Ce înseamnă pentru Lidl o astfel de certificare și de ce aceste clădiri și nu altele?

Dragoș Ionescu: Pentru Lidl, cele trei certificări obținute reprezintă recunoașterea angajamentului de a investi în sustenabilitate și de a construi responsabil, respectând cele mai înalte standarde de calitate în construcţie.

Așa cum am spus mereu, sustenabilitatea se află în ADN-ul business-ului Lidl, iar acest lucru se reflectă inclusiv în modul în care construim, în care ne extindem rețeaua de magazine și rețeaua logistică, dar mai ales, în modul în care ne raportăm la prezența noastră, ca business.

A construi sustenabil înseamnă o gândire pe termen lung și o eficientizare a modului de lucru, și asta pentru că o construcție sustenabilă sau eficientă din punct de vedere energetic, consumă mai puține resurse în exploatare și în același timp, are și o durată de viață mai mare.

Certificarea BREEAM este o confirmare a faptului că modul sustenabil în care Lidl construiește este unul cu adevărat eficient și nu doar pentru business, ci și pentru comunitate și pentru eforturile de reducere a impactului negativ asupra mediului. În plus, certificarea BREEAM transformă orice clădire într-un etalon al sustenabilității și suntem mândri că suntem singurul retailer din România care are în portofoliul său 3 clădiri certificate BREEAM: magazinul Lidl de pe Strada Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu, Nr. 58A, din București, centrul logistic din Lugoj și sediul central Lidl.

Faptul că aceste 3 clădiri au obținut certificarea BREEAM nu este întâmplător: deși fiecare magazin Lidl nou construit se încadrează în standarde de sustenabilitate exigente, ne-am propus să dezvoltăm un reper pentru modul în care românii își pot face cumpărăturile într-o clădire sustenabilă, de aceea următorul pas a fost construirea acestui magazin care în urma certificării obținute în 2019, a devenit și cel mai sustenabil magazin din lume. De asemenea, clădirea sediului central Lidl era firesc să fie un etalon în sustenabilitate, având în vedere eforturile continue ale echipei de-a lungul anilor, de a forma un model de business durabil. Nici în privința centrului logistic din Lugoj nimic nu este întâmplător, acesta fiind construit pentru a eficientiza rutele de transport, pentru a reduce consumul de resurse și amprenta de carbon. Însă pentru ca eficiența acestui centru să fie maximizată era important ca și construcția în sine să fie sustenabilă și să urmărească optimizarea consumului de resurse.

Astfel, Lidl a arătat că pe lângă sediul de birouri și magazinul din capitală, poate realiza și alt tip de construcție care să devină un etalon, fiind singurul depozit al unui retailer alimentar din România certificat conform sistemului BREEAM.

Wall-Street: Care sunt criteriile care determină obținerea unei certificări BREEAM și cu ce s-au diferențiat cele 3 clădiri Lidl certificate?

Dragoș Ionescu: Certificarea BREEAM evaluează gradul de sustenabilitate într-o serie de categorii care iau în calcul de la aspecte ce țin de eficiența energetică și consum de energie, până la impactul asupra mediului.

Toate cele 3 clădiri certificate din portofoliul Lidl au înregistrat cele mai mari punctaje la categoriile din care fac parte, devenind astfel cele mai sustenabile din România, conform standardelor BREEAM International New Construction.

Sediul nostru central, din București a primit anul acesta certificarea BREEAM Outstanding, cu un scor de 95,8%, fiind printre cele mai sustenabile clădiri de birouri din întreaga lume. În urma analizei realizate de Evaluatorii independenți BREEAM care au analizat clădirea, aceștia au acordat un punctaj maxim la trei dintre criteriile evaluate:

  • managementul șantierului și al construcției, supervizat și executat de Skanska Construction Romania;
  • managementul responsabil de apă;
  • consumul responsabil de materiale folosite.

Centrul logistic Lidl din Lugoj a obținut tot anul acesta punctajul 78,5% primind astfel certificarea BREEAM Excellent, fiind singurul depozit al unui retailer alimentar din România certificat conform sistemului de evaluare britanic. Acesta a fost conceput încă din faza de proiectare pentru a îndeplini cerințele sistemului BREEAM, astfel că s-au folosit numeroase materiale certificate, reciclate și reciclabile.

De asemenea, construcția se remarcă prin includerea unor dotări și facilități care urmăresc optimizarea consumului de resurse, obținând un scor foarte bun la două dintre criteriile evaluate: gradul de eficiență energetică și la cel de reducere a poluării. S-a avut în vedere și gestionarea responsabilă a deșeurilor folosite în construcție, de aceea cantitatea de deșeuri generate pe șantier a fost redusă cu 75%.

Magazinul Lidl din București, situat pe Strada Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu, Nr. 58A, este cel mai verde magazin din portofoliul Lidl, obținând anul trecut certificarea BREEAM Outstanding, cu un scor de 99,1%, ceea ce l-a clasat pe primul loc în lume, fiind, în același timp, magazinul cu cel mai mare punctaj obținut la nivel mondial și primul din România care obține acest nivel de certificare. La fel ca celelalte două construcții certificate și magazinul Lidl din București a obținut un punctaj maxim la managementul șantierului și al construcției, la managementul consumului responsabil de apă și la consumul responsabil de materiale folosite și la eficiența energetică. De asemenea, s-a pus accent deosebit pe calitatea mediului interior și a confortului angajaților, dar și al clienților pentru o experiență de cumpărături cât mai plăcută.

Wall-Street: Clădirile verzi sunt mult mai prietenoase cu mediul, însă care sunt avantajele de a avea astfel de clădiri în portofoliu pentru clienți și pentru angajați? Sunt anumite facilități care fac diferența la o astfel de clădire?

Dragoș Ionescu: Beneficiile clădirilor verzi nu se rezumă doar la impactul pozitiv pe care îl au asupra mediului înconjurător și la optimizarea consumului de resurse per total, ci și la crearea unui mediu de lucru care să răspundă cât mai bine nevoilor angajaților noștri, dar să le ofere și clienților o experiență cât mai bună la cumpărături.

De exemplu, magazinul Lidl certificat BREEAM are un format optimizat și dispune de un confort sporit și de un mediu de lucru eficient inclusiv din punct de vedere administrativ și logistic. Totodată, magazinul este prevăzut cu o zonă de relaxare și terasă, care are lumină preponderent naturală, sală de e-learning, dar și cu vestiare dotate cu dușuri pentru angajații care vin cu bicicleta.

Spațiul sediului central este proiectat cu numeroase zone ample, destinate activității de birou și o serie de facilități moderne, create pentru confortul angajaților, precum sală de fitness, cantină, birouri tip open-space și zone de relaxare, astfel că la capitolele gradul de confort și mediu de lucru, această construcție a obținut un scor remarcabil de 93 de puncte.

Centrul logistic din Lugoj dispune de sală de mese, cu o terasă exterioară, dar și de un teren de sport, funcțional 24 de ore din 24.

Wall-Street: Ce investiții implică o clădire proiectată pentru a îndeplini standardele de sustenabilitate BREEAM?

Dragoș Ionescu: Pe lângă investițiile clasice pe care le presupune construirea oricărei clădiri, cele performate din punct de vedere ecologic implică o serie de investiții atât în tehnologii avansate din domeniul construcțiilor, în conformitate cu normele de protecție a mediului, precum și în materiale de cea mai bună calitate și certificate.

De asemenea, sunt necesare investiții majore și în tehnologiile și sistemele care asigură eficiența energetică și optimizează consumul total de resurse, dar și o investiție în procesul de certificare în sine.

Wall-Street: Ce planuri aveți în domeniul construcțiilor? Doriți să aveți mai multe astfel de clădiri în portofoliu?

Dragoș Ionescu: Toate magazinele Lidl nou construite respectă standarde de sustenabilitate exigente, astfel că vom continua acest model de expansiune, certificarea BREEAM fiind una dintre modalitățile prin care Lidl măsoară această sustenabilitate. Totodată, toate magazinele Lidl sunt certificate EDGE, care atestă faptul că acestea au un consum redus de energie și apă, ceea ce conduce la o scădere a costurilor de întreținere, având totodată un impact pozitiv asupra mediului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri