Un număr de 40 de proiecte imobiliare au fost certificate BREEAM în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2021, iar segmentele office și logistic sunt cele care au obținut cele mai multe astfel de certificări,conform datelor BRE Group UK.

Dintre acestea, 16 sunt clădiri și parcuri de birouri și 15 sunt parcuri logistice sau centre logistice ale marilor retaileri. Segmentul rezidențial numără mai puține certificări BREEAM în perioada analizată (5 proiecte rezidențiale, majoritatea din afara Bucureștiului). Un singur proiect de retail a obținut certificarea BREEAM (IKEA Pallady Store – BREEAM Excellent) și, de asemenea, un singur hotel a obținut calificativul BREEAM Excellent în această perioadă – hotelul Radisson BLU din Timișoara.

”În ultimii 3 ani am înregistrat o creștere substanțială a solicitărilor de certificare BREEAM venite dinspre România; ambiția clienților imobiliari din București, în mod special, a determinat creșterea gradului de absorbție și dorința acestora de a credibiliza prin acest sistem de rating performanțele de sustenabilitate ale activelor din portofolii”, a declarat Shamir Ghumra, Head of Building Performance Services – BRE Group, într-un comunicat remis redacției de către BUCHAREST REAL ESTATE CLUB.

Certificarea BREEAM acordă mai multe standarde de sustenabilitate (Pass, Good, Very Good, Excellent sau Outstanding) în funcție de diverse criterii precum eficiența energetică; sănătatea mediului de lucru, reducerea amprentei de carbon în procesele de construire / demolare & protejarea biodiversității, inovație, reducerea consumului de apă; soluții sustenabile de reciclare; transport & mobilitate alternativă, cu scopul de a reduce dependența de mașina personală.

Printre proiectele certificate BREEAM din această perioadă se regăsesc Globalworth Campus, The Light One (clădirea recent vândută de River Development către Uniqa), clădiri din portofoliul dezvoltatorului logistic CTP din București, Sibiu și Pitești sau depozitele Lidl și EMAG. Dintre cele 40 de proiecte certificate, 24 au primit calificativul ”Excellent” și 4 au primit calificativul ”Outstanding”.

Citeste si:
Pandemia a dat naștere unui nou trend pe piața imobiliară
Pandemia a dat naștere unui...

Începând din 2021 a intrat în aplicare standardul european NZEB (Net Zero Energy Building), care obligă toate noile construcții sau cele care trec printr-un proces de renovare majoră să aibă consum energetic aproape spre zero. Standardul NZEB presupune clădiri cu performanță energetică foarte ridicată, unde cel puțin 30% din necesarul total de consum energetic este asigurat din surse regenerabile ale clădirii sau la o distanță de maxim 30 de km față de clădire.

BREEAM este un sistem internațional, originar din Marea Britanie, care oferă o certificare independentă terță, parte a evaluării performanței durabilității clădirilor individuale, a comunităților și a proiectelor de infrastructură. Evaluarea și certificarea pot avea loc în mai multe etape ale ciclului de viață al construcției, de la proiectare și construcție până la exploatare și renovare. Pe lângă sistemul BREEAM (ce respectă cu precădere legislația britanică și europeană) există și alte tipuri de certificări ce recunosc clădirile sustenabile, printre cele mai folosite în România fiind de asemenea LEED (standard american) și WELL (sistem mai recent de certificare, care pune accent pe sănătatea și starea de bine a ocupanților).

”Având în vedere standardul european NZEB, competiția puternică pe piața imobiliară locală și nevoia de diferențiere, precum și principiile solide de sustenabilitate ale marilor corporații (marii clienți ai industriei imobiliare), ne așteptăm ca dezvoltatorii să se alinieze la un viitor verde în ceea ce privește sustenabilitatea clădirilor”, a declarat, în comunicatul citat, Despina Ponomarenco, Președinte BUCHAREST REAL ESTATE CLUB.

În contextul pandemic, interesul pentru sustenabilitatea și sănătatea clădirilor înregistrează o creștere reprezentativă. Dacă în urmă cu câțiva ani clădirile de birouri urmau cu precădere procese de certificare sustenabilă, în prezent putem vedea numeroase proiecte logistice certificate sau în curs de certificare, adaugă reprezentantul BREC.

Citeste si:
Natura, viitorul constructiilor: cum se dezvolta o Romanie sustenabila
Constructiile viitorului. Cum...

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri