Distribuitorul farma Montero, controlat de familia Tudorache, a fost primul jucator din distributia farma care, la inceputul anului, si-a cerut insolventa, la presiunile creditorilor si ale datoriilor care se ridicau la aproape 30 de milioane de euro.

“Asteptam sa se finalizeze tabelul creditorilor pentru a putea propune un plan de reorganizare pe care mai apoi sa-l supunem aprobarii”, spune Radu Tudorache (foto). Distribuitorul ar putea intra in reorganizare la inceputul lui 2011.

Potrivit acestuia, planul de reorganizare judiciara vizeaza reducerea costurilor si concentrarea pe profitabilitate, astfel incat Montero sa reuseasca sa se sustina singura. “Montero este singura companie din grup care se afla in insolventa”, afirma Tudorache.

Intr-o discutie cu reporterul wall-street.ro, Radu Tudorache, administratorul M Grup, a declarat ca pana la sfarsitul lunii acesteia un alt distribuitor farma va intra in insolventa.

“Asteptati pana la sfarsitul lunii sa auziti de o insolventa care o va umbri pe cea a Montero. Este vorba despre un jucator mai mare decat Montero”, spune cu convingere omul de afaceri.

Distribuitorul despre care vorbeste Radu Tudorache ar putea fi Relad International, numarul doi din piata, a carui insolventa a fost deja ceruta de mai mai multi importatori/producatori farma, potrivit informatiilor publicate in ultimele luni de Ziarul Financiar.

Citeste si:

Arieratele catre sectorul farmaceutic valorau, in luna august, trei miliarde de lei. In luna septembrie, ca urmare a conditiilor impuse de Fondul Monetar International (FMI), statul a platit doua miliarde de lei pentru stingerea arieratelor acumulate in sectorul sanitar.

Statul platea furnizorii pentru medicamentele in regim de compensare sau de gratuitate cu o intarziere de 300 de zile, ceea ce a provocat un adevarat blocaj in lant. Multe dintre farmacii, mai ales cele mici si din mediul rural, nu au putut acoperi din rulajul propriu golului creat de datoriile statului, au inchis sau sunt pe cale de a trage obloanele. Potrivit estimarilor importatorilor/producatorilor farma, in prezent 1.500 de farmacii din totalul de circa 5.000 se afla in insolventa sau faliment.

M Grup este un conglomerat ce include afaceri in Romania si in sud-estul Europei, din domeniul farmaceuticelor, IT, imobiliar si industrial. In total, M Grup cuprinde 15 afaceri distincte, printre care si distribuitorul farma Montero si lantul de farmacii Remedio (70 de unitati in prezent).

Citste si:

Radu Tudorache, Newarch: O afacere trebuie vanduta atunci cand nu vrei sa o vinzi

Radu Tudorache, Newarch: O afacere trebuie vanduta atunci cand nu vrei sa o vinzi

Radu Tudorache, Newarch: O afacere trebuie vanduta atunci cand nu...

Vezi aici cum a evoluat piata farmaceutica in primele noua luni ale anului.

Piata farma si-a temperat cresterea: 24,2%, pana la 7,3 mld. lei in primele noua luni

Piata farma si-a temperat cresterea: 24,2%, pana la 7,3 mld. lei in...