Guvernul ia in calcul reducerea drastica a sumelor care trebuie platite anul viitor bugetarilor cu titluri judecatoresti executorii, de la 34% la doar 5% din total, astfel incat sa isi poata onora angajamentul de recuperare integrala a taierilor salariale pentru toti angajatii din sectorul public, arata Mediafax.
Executivul a decis, prin OU 71/2009, ca drepturile salariale castigate de bugetari in instanta, prin hotarari judecatoresti executorii, vor fi platite esalonat pe un interval de trei ani, respectiv 34% din total in 2012, 33% in 2013 si 33% in 2014. Sumele se actualizeaza cu inflatia.

Prevederea este aplicata inclusiv in cazul profesorilor care au castigat recent in justitie majorarea salariilor.

Saptamana trecuta, premierul Emil Boc a declarat ca drepturile salariale castigate de profesori in instanta vor fi esalonate la plata incepand cu 2012, "intr-un cuantum si pe parcursul unui interval" care vor fi stabilite dupa inventarierea tuturor sentintelor, dar si a banilor care trebuie alocati de stat pentru toate salariile.

Proiectul Strategiei fiscal-bugetare pe 2012-2014, releva insa, la capitolul "Riscuri ale politicii salariale", intentia Guvernului de a limita substantial, de la 34% la doar 5%, cuantumul primei rate din suma totala, care trebuie achitata anul viitor bugetarilor cu decizii judecatoresti. Reducerea este argumentata prin faptul ca plata acestor drepturi salariale in cuantumul prevazut in prezent de lege nu ar mai face posibila respectarea angajamentului guvernamental fata de partenerii sociali de a recupera reducerile salariale decise in 2010.

Suma totala aferenta titlurilor executorii obtinute de bugetari pana la 31 decembrie 2010 este indicata la circa 7,5 miliarde lei, astfel ca anul viitor ar trebui platite titluri in suma de circa 3 miliarde lei, reprezentand 0,5% din Produsul Intern Brut estimat pentru 2012, inclusiv inflatia.

"Plata in anul 2012 a hotararilor judecatoresti in cuantumul prevazut de OU 71/2009 nu ar mai face posibila respectarea angajamentului Guvernului fata de partenerii sociali, respectiv recuperarea reducerilor salariale aprobate in cursul anului 2010. Avand in vedere impactul bugetar considerabil asupra cheltuielilor de personal al hotararilor judecatoresti, se propune o alta formula de plata esalonata a acestora, respectiv 5% in anul 2012, reprezentand 0,5 miliarde lei, astfel incat sa se poata acorda si majorari salariale in anul 2012 care sa permita recuperarea integrala a diminuarii salariilor din anul 2010", se arata in document.

Guvernul isi va angaja raspunderea asupra proiectului legii care limiteaza cresterile salariale pentru profesorii care au castigat drepturi salariale in instanta.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri