In fiecare an, numarul romanilor care se duc la cinematograf scade simtitor. Din comoditate sau lipsa de bani, prefera din ce in ce mai mult sa ramina acasa si sa se uite la un film pe DVD sau la unul copiat de pe reteaua locala. Industria supravietuieste doar prin multiplexuri si prin pretul ridicat al biletelor
Din 2000 pina in 2004, numarul de spectatori din salile de cinematograf a scazut de la 5,1 milioane la 4 milioane, conform statisticilor Consiliului National al Cinematografiei. In 2005, conform datelor compilate de Ro-Image 2000, al doilea jucator de pe piata distribuitorilor de filme, aproximativ 2,7 milioane de spectatori au vizitat o sala de cinematograf. Nici la numarul de sali deschise Romania nu sta mai bine. Daca in 2000 existau peste 250 de sali, in 2005 s-a ajuns la 69.

Ne omoara lipsa salilor din provincie, ne-a spus Oana Stoenescu, director de marketing al Ro-Image 2000. In prezent, RADEF (Regia Autonoma de Distributie si Exploatare a Filmelor) Romania Film are in subordine 317 sali, dintre care 160 sint inchiriate, 39 se afla in exploatarea regiei, iar 118 sint inchise. Anuntata privatizare a acestor sali ofera insa sperante distribuitorilor. Ar trebui sa influenteze pozitiv. Speram totusi sa pastreze profilul, sa investeasca si sa atraga clientii, a spus Stoenescu.

O seara la film costa 7,5 RON

Industria supravietuieste datorita cresterilor de preturi la bilete. Daca in 2000 pretul mediu pe bilet era de 17.000 lei, in 2005 s-a ajuns la 75.000. Serviciile mai bune sint taxate insa mai scump. Conform unui studiu GfK, o simbata seara la Multiplex costa in medie 4,2 euro, cu aproape doi euro mai mult decit plateste un bosniac, dar sub 11,2 euro, care este media in Elvetia. Diferentele intre piata romaneasca si cea din UE continua si in ceea ce priveste frecventa pe locuitor (numar de spectatori per populatie). Astfel, daca in Romania aceasta se invirte de citiva ani in jurul valorii de 0,2, in UE este de 2,4.

Scaderea simtita in Romania este un raspuns la tendinta mondiala de reducere a numarului de spectatori. Chiar si in Statele Unite numarul acestora a scazut de la 1,63 miliarde in 2002 la 1,53, in 2004. Pentru a contracara aceasta tendinta, distribuitorii din Romania urmaresc noi strategii. Incercam sa aducem filmele cele mai bune cit mai repede, imediat dupa ce au aparut in State, pentru a evita pirateria, a mai adaugat Stoenescu.

Vinzari mari la DVD-playere

Chiar daca salile de cinematograf sint din ce in ce mai goale, asta nu inseamna ca apetitul pentru entertainment s-a diminuat. Avintul consumului a insemnat si cresterea interesului pentru vizionatul de acasa. Romanul nu se mai simte bine daca nu are acasa un DVD-player, un sistem home-theater sau chiar propriul proiector. Aceasta tendinta se regaseste si in vinzarile marilor retaileri de electronice. Altex a avut o crestere a volumului vinzarilor inregistrate pe acest segment, in 2005, de trei ori mai mare decit in 2004, in timp ce la Flanco cresterea a fost de 50%.

Aceasta evolutie se datoreaza scaderii pretului de raft al unui DVD-player comparativ cu pretul unui video-player. Un rol important l-au jucat dezvoltarea tehnologica si, nu in ultimul rind, emanciparea cumparatorilor, care au inceput sa se orienteze din ce in ce mai mult catre produsele de ultima generatie, ne-a declarat Raul Filip, Sales&Marketing Manager Altex. Conform Violetei Sarbu, Marketing Manager Flanco, eliminarea accizelor in primavara lui 2005 si scaderea generala a preturilor sint alte directii care au influentat dezvoltarea pietei.

Caseta video, doar pentru copii

Popularitatea DVD-playerelor a atras dupa sine si cresterea sectorului de vinzari si inchirieri de DVD-uri/casete video. Din datele de sinteza ale Registrului cinematografiei, rezulta ca in anul 2005 au fost puse in circulatie peste 1.600.000 casete video si DVD-uri. Expansiunea marilor retaileri in Romania (Carrefour, Cora, Kaufland, Metro) precum si campaniile de marketing care au insotit anumite titluri sint o parte dintre motivele care au condus la explozia acestui sector in 2005, conform Apriliei Ivanescu, PR Executive Pro Video, companie care anul trecut a editat cu 25% mai multe titluri si a cumulat peste 1.100 de puncte de distributie.

Piata este in continua crestere de la an la an, cu aproximativ 10-20%, ca urmare a deschiderii de noi centre de inchirieri si a lansarii exclusive pe DVD a unei palete foarte largi de titluri, ne-a precizat Dan Rosu Manager General Diverta, retea care in ultimii doi ani a deschis peste 40 de centre de inchiriere. De asemenea, se inregistreaza si o migratie dinspre casetele video spre DVD-uri. Daca in 2004, cind am lansat serviciul de inchiriere video Diverta Rent, proportia era de 50% si 50%, in 2005 proportia este 90% DVD si doar 10% VHS, care mai traieste numai datorita filmelor pentru copii, a adaugat Rosu.

Pirateria 65% din piata

Totusi, intreaga industrie are un dusman comun. In 2005, pirateria a reprezentat 65% din piata, in scadere de la 85% in 2003, dar inca destul de puternica. Sint doua motive importante care au determinat scaderea ei: lansarea unui numar din ce in ce mai mare de filme pe DVD, atit filme noi, dar si filme de top relansate pe DVD, cumulate cu o scadere a preturilor de vinzare. Pirateria are inca o valoare ridicata, in primul rind din cauza decalajului de timp cu care un film ruleaza pe segmentele de piata-cinema, piata video, pay TV si free TV. Exista inca multi cinefili care nu vor sa astepte un film doua-patru luni pina va ajunge la cinema si inca alte doua luni pina va fi disponibil pe piata video, si atunci prefera sa il ia de pe Internet, chiar daca inregistrarea este foarte proasta calitativ, a precizat Rosu.

Download-ul ilegal de filme de pe Internet reprezinta cea mai importanta componenta a pirateriei. Boom-ul inregistrat de dezvoltarea retelelor de cartier nu a facut decit sa catalizeze efectele acesteia, fiecare dintre aceste retele beneficiind de propriul hub DC (server), unde utilizatorii pot pune in comun toata muzica si filmele pe care le au in calculator.

Telefonul mobil iti plateste biletul

O incercare de sprijinire a industriei cinematografice romanesti o are Orange. Utilizatorii serviciilor companiei pot beneficia de doua bilete la pretul unuia singur in fiecare zi de miercuri, la orice film, in cinematografele partenere, trebuie doar sa trimita FILM prin SMS pentru a primi un cod unic. Codul respectiv trebuie aratat la orice cinematograf partener pentru a putea primi doua bilete la pretul unuia.

Campania s-a dovedit de succes, in fiecare saptamina inregistrindu-se, in medie, 3.000 de mesaje in functie de perioada si de filmele care ruleaza. In topul cinematografelor care trimit cereri de confirmare a codului, cu exceptia multiplexurilor, sint cele din provincie: Republica Cluj, Arta Sibiu, Patria Craiova, urmate de Capitol Timisoara si Arta Cluj. Deocamdata, programul a fost implementat in Marea Britanie si Romania, la britanici inregistrindu-se de 15 - 20 de ori mai multe cereri de confirmare a codului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri