Presedintele Basescu a afirmat, de curand, la o intalnire cu oameni de afaceri, ca este aproape hilar ca sunt cazuri in Romania in care o procedura de faliment poate dura in instanta chiar si 10 ani si ca, in mod obiectiv, creditorii nu au cum sa se bazeze astfel pe declararea in faliment a debitorilor pentru a-si recupera prejudiciile si a-si reabilita afacerile. Evident, dl Basescu a dus lucrurile la limita, prin mentionarea cazurilor cu pricina. Dar, fara indoiala, expresivitatea respectivelor cazuri pentru fenomenul in discutie este mare. De altfel, dupa un studiu al Bancii Mondiale asupra climatului de afaceri la nivel international, in Romania este nevoie, desigur in medie, de 335 de zile si 43 de proceduri pentru impunerea pe calea justitiei a prevederilor contractuale.

In statele OCDE (Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica, ce reuneste tarile industrial dezvoltate si tarile avansate din randul celor in tranzitie), in acelasi scop unui investitor ii sunt necesare doar 229 de zile si 19 proceduri. Poate inca si mai semnificativ, in Romania trebuie sa treaca nu mai putin de 4,6 ani pentru a se inchide o societate falimentara, in timp ce in tarile OCDE numai 1,7 ani. Si, in plus, dupa faliment, in Romania un creditor reuseste sa recupereze doar 6,9 centi la fiecare dolar debit al firmei falimentare, in timp ce in statele OCDE raportul este 72,1 centi la dolar, semn elocvent ca in Romania, din cauza permisivitatii reglementarilor si duratei excesive a proceselor in instanta, cei responsabili de falimentarea companiilor reusesc sa fituiasca aproape tot si sa stearga si urmele, nemairamanand ceva de recuperat pentru creditori cand se ajunge in sfarsit la recuperare!

Datele respective evidentiaza situatia anterioara momentului revizuirii, la presiune externa, a reglementarilor in domeniul falimentului, revizuire care a avut loc anul trecut si ale carei efecte nu sunt deocamdata cuantificate. Legea in domeniu, adoptata in 1995 tot la presiune externa, a constituit un surogat, care de fapt proteja debitorul in fata creditorilor, de unde si problemele (de la supravietuiri mascate la tergiversari procedurale) care o faceau sa nu reprezinte atat o lege a falimentului, cat mai degraba o lege a antifalimentului.

Potrivit noilor reglementari, reorganizarea unei companii - folosita ca paravan pana acum pentru a mentine in viata o societate falimentara - nu va mai putea depasi doi ani si va trebui sa indice in mod clar perspectivele de redresare. Interesele creditorilor sunt explicit luate in considerare in stabilirea masurilor de reor-ganizare. Acestia, oricand pe parcursul reorganizarii, pot cere falimentul companiei in caz ca aceasta nu respecta cele convenite. Sumele pentru care debitorii pot fi chemati de catre creditori in procedura de reorganizare sau faliment, precum si maturitatea restantelor de plata au fost reduse. Decizia de alegere intre reorganizare si faliment apartine, in ultima instanta, creditorilor. Dar, mai ales, este prevazuta, in cazuri precizate din aria fraudei si neglijentelor, angajarea raspunderii materiale cu averea personala a administratorilor si managerilor companiei in faliment.

Deci cadrul legal de acum exista. Singura problema este, de fapt, aplicarea stricta, neinterpretativa, a reglementarilor stabilite. Este, de altminteri, cerinta careia trebuie sa-i dea curs un guvern liberal daca acesta are in intentie accelerarea asanarii necesare a economiei romanesti.

Din comparatii internationale reiese clar ca, deocamdata, Romania are o rata slaba de insolventa (respectiv numarul de falimente raportat la totalul societatilor) fata de exigentele etapei de dezvoltare in care se afla si perioadei pe care o traverseaza in drumul spre Uniunea Europeana. Aceasta concluzie este intarita de faptul ca Romania sta bine la numarul de falimente cerute, dar nu si la cel de falimente pronuntate. Pentru ca in fata justitiei romane, in faza in care se gaseste aceasta, probele eviden-tei nu conteaza in pronuntarea falimentului tot atat cat interventiile politice si clientelare. Sa adaugam ca, la o pronuntare de faliment in medie de circa 4,6 ani, economia se asaneaza in acelasi ritm: adica la Sfantu' Asteapta!

Ecuatia asanarii, nerezolvata in economia romaneasca, trebuie sa nu uite nici faptul ca atatea si atatea societati - indeosebi de stat, dar si private cu protectie politico-clientelara - sunt, de fapt, de ani de zile insolvabile, dar nimeni nu le cere falimentul, caci pagubitul este statul, adica nimeni altul decat contribuabilul. Intrucat, din pacate, nu contribuabilul, ci cei care ii trag tepe au fost pana in prezent protejatii statului roman. Trebuie sa fie limpede ca falimentele sunt un sanitar al economiei. Si nu intotdeauna o rata mare a insolventei inseamna ceva rau, vreo criza sau dificultati in economie. Poate fi vorba, pur si simplu, de o curatire severa, dar binevenita, care poate aduce vigoare si poate explica mai marea competitivitate a economiei in discutie.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri