Astfel, Consiliul a incetat vineri procedura de deficit excesiv impotriva Italiei, Letoniei, Lituaniei, Ungariei si Romaniei, confirmand ca cele cinci state si-au redus deficitele sub pragul de 3% din PIB, nivelul de referinta recomandat de UE in privinta deficitului bugetar, se arata intr-un comunicat transmis vineri de Consiliul UE, citat de Mediafax.

Numarul statelor aflate in procedura de deficit excesiv a scazut astfel la 16 din totalul de 27 de tari membre UE. Majoritatea procedurilor de deficit excesiv au fost deschise in urma crizei financiare din perioada 2008-2009.

In cazul Romaniei, procedura a fost initiata in luna iulie a anului 2009, cand Consiliul a recomandat masuri pentru reducerea deficitului, ajuns la 5,4% din PIB in 2008. Romania a incheiat in martie 2009 un acord de finantare externa de 20 miliarde euro cu Fondul Monetar International, Uniunea Europeana si alte institutii financiare internationale.

Citeste si:

Consiliul a cerut initial Romaniei sa reduca deficitul bugetar pana sub pragul de 3% din PIB la finele anului 2011. In luna februarie a anului 2010, termenul a fost prelungit pana la sfarsitul anului 2012, avand in vedere contractia economica peste estimari inregistrata in 2009. Totodata, pentru a atinge obiectivul stabilit pentru anul 2012, Consiliul a recomandat o serie de masuri cu un impact total de 1,75% din PIB pe an, pentru perioada 2010-2012.

In pofida masurilor de reducere a cheltuielilor publice, deficitul a urcat in 2009 la 9% din PIB, din cauza unei contractii economice mai dure fata de asteptarile oficialilor.

Comisia Europeana estimeaza ca deficitul bugetar al Romaniei va cobori in acest an la 2,6% din PIB si se va plasa in 2014 la 2,4% din PIB, dupa ce a scazut anul trecut la 2,9% din PIB.