La o intalnire cu partenerii sociali desfasurata la sfarsitul saptamanii trecute la Snagov, premierul Calin Popescu Tariceanu le-a cerut reprezentantilor patronatelor si sindicatelor sa finalizeze pana la sfarsitul lunii mai negocierile privind Codul muncii.

Amendamentele negociate ar urma sa fie promovate ulterior de Guvern, sub forma unei initiative legislative.
Premierul Tariceanu a recunoscut ca pana in prezent dialogul social nu a fost coerent, iar acest aspect a dat nastere unor stari de nemultumire si neincredere in randul partenerilor sociali. "Daca pana acum consultarea a lasat de dorit, aceasta a fost cauzata de faptul ca mecanismul institutional nu a fost complet functional". Vizavi de schimbarea Codului muncii, premierul a spus ca Guvernul si majoritatea parlamentara vor da sprijinul necesar flexibilizarii legislatiei muncii in varianta negociata de actorii sociali. "Prezenta aici a presedintilor comisiilor parlamentare pentru munca este garantia ca Parlamentul va vota Codul muncii asa cum este el negociat de patronate si sindicate", a afirmat Tariceanu. Vicepresedintele UGIR, Stefan Varfalvi, ne-a declarat ca semnalul dat de primul-ministru a fost unul pozitiv. "A fost de acord ca sindicatele si patronatele trebuie sa negocieze, dar pana cand? Am convenit astfel ca pana la finele lunii viitoare vom prezenta un punct de vedere comun privind modificarea Codului muncii", a precizat vicepresedintele UGIR.

La randul sau, Marius Petcu, liderul CNSLR Fratia, s-a aratat dezamagit de faptul ca, fiind mediator, "Guvernul a trecut din nou la rolul de sef de orchestra". Petcu este de parere ca CES-ul (Consiliul Economic si Social) nu poate impune o modificare de atitudine din partea sindicatelor. "Prin aceasta formula tripartita, premierul a incercat sa dilueze lucrurile. CNSLR Fratia isi va respecta strategia si nu si-o va schimba", a mai adaugat Marius Petcu.

Tariceanu: "Timpul ne-a fortat sa luam decizii rapide"

Citeste si:

In ceea ce priveste dialogul social, din discutiile de la Snagov a rezultat necesitatea reformarii CES, pentru a-l face mai eficient si mai reprezentativ. O idee asupra careia s-a convenit si care a fost sustinuta atat de sindicate, cat si de patronate a fost crearea unor structuri de dialog social la nivelul regiunilor de dezvoltare. Tariceanu i-a asigurat pe partenerii sociali ca vor fi consultati de Guvern asupra tuturor politicilor economice si reformei fiscale, explicand ca lipsa unor consultari "aprofundate" in ultimele luni a fost cauzata de necesitatea adoptarii rapide a unor masuri urgente.

"Timpul si nevoile Romaniei ne-au presat sa luam cateva decizii rapide. A fost vorba de situatii de urgenta si nu de o politica de evitare a partenerilor sociali", a spus Tariceanu. Astfel de reuniuni consultative vor fi organizate periodic, la fiecare trei-patru luni, in care vor fi discutate cele mai importante probleme de pe agenda publica.