Deficitul de cont curent a fost in primele zece luni ale anului de 7,7 miliarde de euro, in crestere cu 48,3% fata de perioada similara a anului anterior, ca urmare a accentuarii dezechilibrului balantei comerciale, reiese din datele publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Deficitul cu bunuri de consum a fost, in intervalul ianuarie-octombrie, de 8,7 miliarde de euro, dar in ceea ce priveste balanta serviciilor s-a inregistrat un excedent de 370 de milioane de euro. La acest capitol, contributia semnificativa a avut-o domeniul "alte servicii" (598 de milioane de euro) si turismul (patru milioane de euro), transporturile contrabalansand cu 232 de milioane de euro. Anul trecut, serviciile inregistrau un deficit de 184 de milioane de euro.

Balanta veniturilor a ajuns la un sold negativ de 2,5 miliarde de euro, doar transferurile muncitorilor romani (3,1 miliarde de euro) reusind sa mai domoleasca scaderile din contul curent. Este de remarcat ca transferurile au inregistrat o crestere raportat la anul trecut, cand erau de 2,7 miliarde de euro.

Deficitul de cont curent a fost acoperit integral prin investitii straine directe care au atins valoarea de 7,9 miliarde de euro, in primele zece luni ale anului. Participatiile la capital si profitul reinvestit au reprezentat doua treimi din investitiile straine directe, restul fiind credite intra-grup.

Comisia Nationala de Prognoza (CNP) a estimat pentru anul 2006 o pondere a deficitului de cont curent in produsul intern brut (PIB) de -9,3%. Dezechilibrul balantei de plati va creste nominal, in anul 2006, la 8,8 miliarde de euro, fata de 6,89 de miliarde de euro in urma cu un an, insa este asteptata o crestere mai mare a PIB, potrivit CNP. Fondul Monetar International a prognozat pentru acest an o crestere a deficitului de cont curent de peste 10% din PIB.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri