Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a decis sa prelungeasca pentru a doua oara, cu 30 de zile, valabilitatea ofertei de privatizare a Electroputere Craiova cu Al Arrab Company Ltd, oferta care urma sa expire marti, 18 septembrie, au declarat marti, pentru NewsIn, surse din institutie.
Colegiul director al AVAS a decis, pe 6 septembrie, ca termenul limita pentru incheierea negocierilor de privatizare sa fie amanat cu o luna din cauza faptului ca negocierile clauzelor contractuale dureaza mai mult decat s-a preconizat intrucat casa de avocatura a potentialului investitor, Bostina si Asociatii, trebuie sa trimita fiecare decizie spre aprobare managementului ofertantului.

Potrivit acelorasi surse, negocierile se vor finaliza, pana la noul termen, cu semnarea contractului de privatizare intre AVAS si ofertantul Al Arrab Company Ltd.

Valabilitatea ofertelor de vanzare a pachetelor de actiuni poate fi prelungita, in conformitate cu legea de privatizare 137/2002, care prevede ca "institutia publica implicata poate decide justificat prelungirea termenului de valabilitate a ofertei de vanzare pentru perioade succesive ce nu pot depasi 30 de zile fiecare si care nu pot insuma mai mult de 180 de zile". AVAS a mai prelungit cu 30 de zile valabilitatea ofertei, la sfarsitul lunii august.

Negocierile de privatizare a societatii au debutat pe 12 iunie. Al Arrab Contracting Company Ltd, din Regatul Arabiei Saudite, a oferit 2,3 milioane euro pentru pachetul de 62,82% din capitalul social. In cadrul tranzactiei, compania araba va trebui sa preia datoriile Electroputere de circa 61 milioane euro si sa investeasca alte 20 milioane euro.

Privatizarea se desfasoara dupa metoda negocierii pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile, in cadrul careia ponderea pretului pachetului de actiuni sa fie de 20%. Criteriul principal in evaluarea ofertei este nivelul investitiilor care se vor face, atat al celor sub forma de capital de lucru, cat si a celor vizand regruparea activitatilor in primul an de activitate.

AVAS a scos la vanzare 62,82% din capitalul social al Electroputere Craiova, in februarie 2007. La termenul limita de depunere a ofertelor, cinci companii si-au exprimat interesul pentru privatizarea Electroputere Craiova: A5 Invest SRL Caransebes, Grup Feroviar Roman SA, Vienna International Holding SRL, Al Arrab Contracting Holding SRL, Peeker Atomic Energy System INC Lakewood Colorado. Dupa analiza documentelor de participare, au ramas trei ofertanti: A5 Invest Caransebes, Grup Feroviar Roman si Al Arrab Company Ltd.

AL Arrab a ramas singurul ofertant in procesul de privatizare, dupa ce Comisia i-a eliminat pe ceilalti doi ofertanti care nu au indeplinit conditiile prevazute prin dosarul de prezentare si de legislatia in vigoare din domeniul privatizarii.

Firma Al Arrab Contracting Company Limited este specializata in domeniul lucrarilor de infrastructura, precum si al constructiilor de cladiri rezidentiale, birouri, institutii de invatamant si spitale. Compania a realizat proiecte in Iraq, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Bahrain, Etiopia si Arabia Saudita.

Electroputere Craiova a fost fondata in 1949 si produce echipamente pentru domeniul energetic si transportul feroviar. Compania are un capital social de 12,4 milioane lei, divizat in circa 124,17 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Actionarul majoritar al companiei este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care controleaza 62,82% din pachetul total de actiuni.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri