Volumul cifrei de afaceri din industrie - piata interna si piata externa - din luna august 2007 a crescut cu 3,7% comparativ cu luna august a anului 2006, insa a scazut cu 6,5% fata de luna iulie 2007, potrivit unui comunicat remis, vineri, de Institutul National de Statistica (INS).

Cresterea volumului cifrei de afaceri din august 2007 fata de luna corespunzatoare a anului precedent a fost sustinuta de cresterile inregistrate de industria prelucratoare (+4,1%) si industria energiei electrice si termice, gaze si apa (+7,5%). In acelasi timp, industria extractiva a inregistrat o scadere cu 14,0%, precizeaza INS.

Pe marile grupe industriale cele mai mari cresteri ale cifrei de afaceri s-au inregistrat in industria bunurilor de capital (+9,2%), industria bunurilor intermediare (+8,5%), industria bunurilor de folosinta indelungata (+5,9%). Totodata, datele INS arata ca industria energetica a inregistrat o scadere cu 9,3% .
In ceea ce priveste scaderea cu 6,5% a volumului cifrei de afaceri din industrie din august 2007 fata de luna iulie a aceluiasi an, aceasta s-a evidentiat in industria extractiva (-9,4%) si industria prelucratoare (-7,1%), in timp ce industria energiei electrice si termice, gaze si apa a inregistrat o usoara crestere cu 0,1%. Pe marile grupe industriale scaderi ale cifrei de afaceri s-au inregistrat in industria bunurilor de capital (-26,4%), industria energetica (-3,9%) si industria bunurilor intermediare (-2,8%).

Industria bunurilor de folosinta indelungata si industria bunurilor de uz curent au inregistrat cresteri cu 4,6%, respectiv 2,5%. In perioada ianuarie-august 2007, comparativ cu perioada corespunzatoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri din industrie a crescut cu 12,8%, crestere sustinuta de industria prelucratoare (+15,8%) si industria extractiva (+1,0%).

Industria energiei electrice si termice, gaze si apa a inregistrat o scadere cu 4,2%. Pe marile grupe industriale cele mai importante cresteri s-au inregistrat in: industria bunurilor de capital (+25,4%), industria bunurilor de folosinta indelungata (+21,6%), si in industria bunurilor intermediare (+19,1%). Industria energetica a inregistrat o scadere cu 9,5%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri