Produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor din Romania a reprezentat anul trecut 32% din media statelor membre ale Uniunii Europene (UE), in timp ce Bulgaria a inregistrat un nivel de 30%, potrivit datelor Eurostat.

Cel mai mare nivel pe cap de locuitor, calculat la paritatea standardelor de cumparare, a fost consemnat in Luxemburg, unde indicatorul a avut o valoare dubla fata de media din UE. Dintre statele membre UE, Irlanda a avut un nivel cu 40% peste medie, iar in Danemarca, Austria, Olanda, Marea Britanie si Belgia, PIB-ul a depasit media cu circa 20%. Suedia si Finlanda au inregistrat valori cu 15% mai mari, in timp ce Franta si Germania au depasit media europeana cu aproximativ 10%. Un PIB usor superior mediei din UE a fost consemnat anul trecut si de Italia (+5%).

Valori peste medie au fost inregistrate si in cele trei state ne-membre UE - Norvergia (+53%), Elvetia (+30%) si Islanda (+16%). Pe de alta parte, Spania s-a situat imediat sub media europeana, urmata de Grecia, Cipru si Slovenia, unde indicatorul a avut valori cu circa 20% mai mici.

Citeste si:

Portugalia, Malta si Cehia au avut un PIB pe cap de locuitor cu 30% sub medie, in timp ce Ungaria s-a aflat cu 40% sub media UE. Potrivit Eurostat, in noile state membre, Slovacia, Estonia, Lituania si Polonia, valoarea PIB a reprezentat jumatate din media europeana. Cea mai mica valoare a PIB pe cap de locuitor dintre statele membre ale Uniunii a fost raportata in Letonia, unde indicatorul s-a situat cu 55 de procente sub medie.

Dintre tarile candidate la aderare, cea mai mare valoare a fost inregistrata de Croatia, respectiv 46% din media europeana, urmata de Romania (32%), Bulgaria (30%) si Turcia (29%).Tarile din zona euro au avut anul trecut un PIB pe cap de locuitor cu 7% mai mare decat media din UE.