Potrivit ministerului dezvoltarii aprobarea proiectului denumit "Codul constructiilor" ar avea ca rezultat fragmentarea si reordonarea/dispersarea dispozitiilor, comasarea actelor normative in vigoare din domenii distincte, in contradictie cu alcatuirea actuala a sistemului de acte normative din domeniul, pe trei paliere de reglementare – legi, hotarari ale Guvernului, ordine ale ministrului.

Reprezentantii ministerului sustin totodata ca MDLPL are in curs de derulare o actiune de auditare a legislatiei romanesti din domeniul amenajarii teritoriului si urbanismului, in vederea stabiliri oportunitatii modificarii si eventual a codificarii acesteia, iar intentia ISC de a cuprinde in "Codul constructiilor" elemente din legislatia specifica domeniilor amenajarii teritoriului si urbanismului este inoportuna.

Alt argument care sta la baza deciziei ministerului este si faptul ca initiativa legislativa "Codul constructiilor" nu respecta procedura legala reglementata prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, astfel incat elaborarea proiectului de act normativ s-a facut cu un viciu de procedura.

Citeste si:

"Avand in vedere stadiul actual al dezvoltarii pietei constructiilor din Romania, MDLPL apreciaza ca, in momentul de fata, mentinerea actualului sistem de acte normative specifice din domeniul constructiilor este solutia oportuna, care permite totodata luarea masurilor de perfectionare a acestora", se arata intr-un comunicat al ministerului.

Antreprenorii din constructii si organizatiile arhitectilor si urbanistilor au contestat de mai multe ori noul proiect de cod al constructiilor. In opinia acestora, noul cod ar oferi prea multe atributii Inspectoratului de Stat in Constructii, iar in multe cazuri au anuntat ca nu au fost consultati in elaborarea proiectului. De cealalta parte, reprezentantii ISC sustin ca proiectul se afla in curs de avizare si resping acuzatiile patronatelor si sindicatelor. Potrivit ISC, proiectul reglementeaza toate etapele realizarii unei constructii precum si conditiile in care pot fi introduse pe piata materialele de constructii.

Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor este organ de specialitate al administratiei centrale si indeplineste, printre altele, rolul de autoritate de stat in domeniul amenajarii teritoriului, urbanismului, constructiilor, lucrarilor publice si locuintelor.