"In ciuda programului de scadere a cotelor de contributii la sistemele de asigurari sociale, precum si a nivelului de taxare a veniturilor, munca nedeclarata este inca raspandita", potrivit studiului realizat de Blocul National Sindical, pe baza unui Eurobarometru al Comisiei Europene.

In sondajul CE, 23% din esantionul din Romania declara ca a primit, in ultimele 12 luni, plata "in plic", in timp ce media UE a fost de 5%. Analiza accentueaza si faptul ca perceptia riscului de a fi detectat intr-o situatie de munca nedeclarata este, in Romania, unul dintre cele mai reduse din Europa – 28%, fata de media UE de 33%.

Daca tarile europene, in general, se confrunta cu munca nedeclarata a lucratorilor independenti intr-o proportie mai redusa - primele categorii fiind somerii si lucratorii imigranti ilegal - in cazul Romaniei, munca nedeclarata este larg raspandita in cazul somerilor si lucratorilor pe cont propriu, care desfasoara activitati independente, potrivit analizei BNS.

Motivele pentru care romanii aleg un loc de munca nedeclarat sunt, in general, cele legate de nivelul salarizarii (26%), lipsa controlului exercitat de autoritati (13%), lipsa locurilor de munca in zona reglementata a pietei muncii (10%), dar si nivelul fiscalitatii pe forta de munca (10%).

Citeste si:

Cu toate acestea, actiunile promovate de Guvern, in ideea reducerii nivelului muncii nedeclarate, au fost sporadice si lipsite de consistenta si, mai degraba, axate pe reducerea fiscalitatii pe forta de munca, in vederea cresterii competitivitatii economice, potrivit documentului. "Veniturile scazute obtinute din munca, in multe cazuri, nu sunt stimulative in raport cu nevoile personale si profesionale ale lucratorilor si familiilor acestora", se mai arata in studiu.

Aportul muncii la negru in PIB-ul Romaniei este de 30 -35%, contributie mult mai mare fata de valorile din alte tari membre ale Uniunii Europene (UE), estimeaza reprezentantii Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii (CNIPMM).

"La nivelul Uniunii Europene se elaboreaza o directiva care are ca obiectiv combaterea muncii nedeclarate, ceea ce reprezinta o mare problema pentru tot spatiul comunitar. Datele preliminare arata ca amploarea muncii la negru este atat de ridicata incat a atins valori de 20% din PIB, iar in unele tari din sudul si estul Europei acesti indici sunt mai mari. In ceea ce priveste Romania, estimarile noastre indica, un nivel de 30-35% din PIB", declara, la sfarsitul lunii martie, Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii.

Acesta a precizat ca cele mai afectete domenii de munca la negru sunt constructiile si activitatea de menaj, iar categoriile sociale care determina aceste probleme sunt cu precadere studenti, someri, imigranti si lucratori cu activitati independente.