Capitalul social subscris la firmele cu capital strain a crescut, in primele cinci luni ale acestui an, cu circa 4%, pana la 639,1 milioane de euro, fata de 616,3 milioane de euro, cat a fost in perioada similara a anului trecut, reiese din datele Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC). In luna mai, valoarea capitalului social subscris la firmele cu capital strain era de 250,7 milioane de euro, cu peste 65% mai mare decat cea inregistrata anul trecut, cand a fost raportat un nivel de 86,9 milioane de euro. Cea mai mare parte a investitiilor a fost reprezentata de majorari de capital, in conditiile in care capitalul social subscris pentru firmele noi a fost de 12,8 milioane de euro.

ONRC arata ca majorarile de capital operate in aceasta luna au fost de 251,9 milioane de euro, iar valoarea radierilor si cesiunilor de capital social s-a ridicat la peste 14 milioane de euro.

Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS) a anuntat ca isi propune pentru acest an atragerea unui volum de investitii straine directe in valoare de 3,2-3,8 miliarde de euro. Anul trecut, investitiile straine directe au fost de 4,1 miliarde de euro.